Skip to content

Atenționare de călătorie pentru ruși: să nu meargă în țările care au tratate de extrădare cu SUA

Rusia și-a avertizat miercuri cetățenii să nu călătorească în țările care au tratate de extrădare cu Statele Unite ale Americii, informează Reuters.

Într-o atenționare de călătorie, Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a afirmat că „intensitatea justiției punitive a Washingtonului” a crescut de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina (în 2022), iar oamenii riscă pedepse lungi cu închisoarea dacă sunt extrădați în SUA.

„Având în vedere numeroasele sancțiuni extrateritoriale care vizează segmente strategice ale economiei interne, mulți ruși, fără să-și dea seama, riscă să se afle în vizorul agențiilor americane de aplicare a legii și de informații”, a transmis ministerul condus de Serghei Lavrov.

Instituția a mai afirmat, fără a furniza dovezi sau exemple, că „agențiile de informații americane se angajează adesea în scheme frauduloase pentru a atrage cetățeni ruși în străinătate cu oferte comerciale sau turistice profitabile”.

Rușii au fost uneori reținuți imediat la sosirea într-o țară terță, mai susține comunicatul transmis de diplomația rusă. Atenționarea de călătorie este adresată rușilor „care au motive rezonabile să creadă că ar putea face obiectul unei urmăriri penale din partea autorităților americane” sau celor care figurează pe listele de sancțiuni ale SUA.

Printre țările cu cea mai mare probabilitate de extrădarea a cetățenilor ruși către SUA, ministerul a menționat Marea Britanie, Elveția, majoritatea statelor membre ale UE, Canada, Australia, Israel, o mare parte din America Latină, Liberia, Maroc și o serie de state asiatice.

Moscova mai afirmă că peste 100 de cetățeni ruși au fost transferați în SUA în acest mod de când traficantul de arme Viktor Bout a fost arestat în Thailanda, în 2008.

Bout a petrecut 14 ani în închisoare în SUA pentru trafic de arme, spălare de bani și conspirație pentru uciderea unor cetățeni americani. El a fost eliberat în 2022 în schimbul lui Brittney Griner, o vedetă a baschetului american care a fost închisă în Rusia, fiind acuzată că a introdus în țară ulei de canabis pentru țigări electronice.