Sari direct la conținut

ATP Eastbourne: Favoritul numărul șapte, eliminat de locul 104 mondial

HotNews.ro
Foto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia
Tomás Martín Etcheverry Foto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia

Tomas Martin Etcheverry a fost eliminat în primul tur al turneului ATP de la Eastbourne, după ce a fost învins în trei seturi de Juncheng Shang, scor 5-7, 6-3, (4)6-7.

Tomas Martin Etcheverry, învins de Juncheng Shang în primul tur la ATP Eastbourne

Tomas Martin Etcheverry (31 ATP) a fost eliminat încă din primul tur la turneul ATP de la Eastbourne.

Cap de serie numărul șapte la acest turneu, argentinianul a fost învins în trei seturi de Juncheng Shang (104 ATP), la capătul unui meci ce a durat două ore și 27 de minute.

A fost a doua victorie obținută de sportivul din China în fața lui Tomas Martin Etcheverry. Precedenta întâlnire dintre cei doi a avut loc tot la ATP Eastbourne, în anul 2022, dar în calificări.

În turul doi, Juncheng Shang va întâlni câștigătorul duelului dintre Cameron Norrie (44 ATP) și Emil Ruusuvuori (88 ATP).

Eastbourne International este un turneu din categoria ATP 250, ce se desfășoară în perioada 24-29 iunie. Se joacă pe iarbă și este dotat cu premii totale în valoare de €740.160. Campionul en-titre este Francisco Cerundolo.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro