Au inceput inscrierile la ADOR 2010
Organizatorii competitiei ADOR, festival destinat creatiei in publicitatea romaneasca, au demarat inscrierile pentru editia de anul acesta. Lucrarile pot fi inscrise in competitie in perioada 22 iunie – 3 septembrie pe site-ul oficial al festivalului – www.ador.ro. Sunt eligibile lucrarile care au fost expuse sau care au rulat in perioada 1 mai 2009 – 3 septembrie 2010 si care nu au concurat in anii trecuti in cadrul festivalului.
Potrivit organizatorilor, structura competitiei ADOR a suferit unele modificari. Astfel, categoria Print a fost impartita in Magazine and Newspaper Print si OOH, iar in categoriile TV, Radio, Magazine and Newspaper Print, OOH si Integrated Campaigns au fost introduse sectiuni de produse si servicii – Art, Culture, Media & Entertainment, Fast Moving Consumer Goods – Food & Drinks, Fast Moving Consumer Goods – Cosmetics, Toiletries, Pharmacy & Household and Pet Care Products, Fashion & Lifestyle, Financial, Banking, Investments & Insurance Services, Telecommunication Services, Corporate, Automotive and Automotive Products, Durables and Other Consumer Goods.
O alta noutate a acestei editii este introducerea categoriei extra concurs Social Campaigns, sustinuta de Gala Societatii Civile. In aceasta categorie vor putea fi inscrise campaniile sociale (executii singulare sau campanii integrate) realizate pentru clienti din zona non-profit, indiferent de mediul in care s-au derulat.
Perioada de inscrieri ADOR 2010 va cuprinde doua etape, fiecare cu taxe de participare diferite: prima etapa va fi cuprinsa intre 22 iunie si 15 iulie, costul unei lucrari inscrise fiind de 550 de lei/lucrare, iar cea de-a doua intre 16 iulie si 3 septembrie, costul fiind de 800 de lei/lucrare. Membrii UAPR si IAA beneficiaza de o reducere de 10%.
Inscrierile se vor face online, pe site-ul oficial al festivalului www.ador.ro, unde se regasesc detalii despre structura festivalului si regulamentul competitiei.
Incepand cu 2009, Millenium Communications detine in totalitate project management-ul festivalului pentru cinci editii, avand libertatea de a stabili modul in care se desfasoara, formatul si structura competitiei. ADOR este un proiect UAPR, sustinut de IAA.