Sari direct la conținut

AUDIO Casa de Discursuri mixeaza declaratiile politice cu muzica. Cum suna discursul sustinut de Iohannis in plenul Parlamentului pe ritmuri de jazz

HotNews.ro
AUDIO Casa de Discursuri mixeaza 
declaratiile politice cu muzica. Cum suna discursul sustinut de Iohannis
 in plenul Parlamentului pe ritmuri de jazz

De cateva zile, pe retelele de socializare circula o serie de cantece in care declaratiile unor politicieni sunt mixate cu muzica jazz, blues si nu numai. Scopul „Casei de Discursuri”, pagina de Facebook unde se gasesc aceste mixaje ale caror vedete sunt presedintele Klaus Iohannis, fostul ministru al Justitiei, Florin Iordache, si ministrul Agriculturii, Petre Dae, este acela de a usura ascultarea unui discurs public.

Un bun exemplu in acest sens este declaratia de presa alambicata a ministrului Agriculturii, Petre Dae, ce a facut deliciul internautilor, ridicand intrebarea „ce a vrut sa spuna autorul?”.

Vinovat de acesta editare muzicala se face „un mediu consumator de arta”, dupa cum marturiseste cel care a creat “Casa de Discursuri.

Acesta spune ca totul a pornit de la discursul sustinut de presedintele Klaus Iohannis in plenul Parlamentului, legat de modificarea codurilor penale si de protestele din strada.

“Nu pot spune ca a fost cu intentie ceea ce s-a dovedit a fi destul de pe gustul multora. A fost o chestiune de observatie mai mult. Mie-mi place sa bat . Ca tot cetateanul, imi beau si eu cafeaua dimineata. S-a intamplat sa-mi fac exercitiile (n.r.- la tobe) si sa ascult discursul presedintelui in acelasi timp. Usor , usor am ajuns sa fac exercitiile pe ritmicitatea discursului si am observat ca e constant. Mi s-a parut hilar. Am cerut o parere si s-a dovedit ca nu am fost singurul caruia i se parea amuzant acest lucru. Si, mai departe …Facebook-ul si-a facut treaba”.

In plus, mentioneaza ca pagina „Casa de Discursuri” nu a fost realizata ca o forma de protest.

“E mai mult o forma de exprimare a evidentului absurd prin intermediul uneltelor puse la dispozitie de tehnologie. Nu e nici manifest pentru ca nu intentionez sa initiez ceva. Pagina de facebook nu vrea decat sa le puna pe toate la un loc”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro