AUDIO Jurnalul economic RFI – HotNews.ro: ANEIR: Scaderea exporturilor va continua si in primul semestru din 2010. FMI a vandut doua tone de aur Bancii Centrale din Insula Mauritius
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca emisiunea in format MP3
Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale: Romania mai are rezerve de gaze pentru doar 15 ani, iar de petrol pentru 14 ani
Romania mai are rezerve de gaze pentru doar 15 ani, iar de petrol pentru 14 ani. Declaratia a fost facuta de presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi. Si rezervele de uraniu sunt aproape epuizate, fiind asigurate resursele necesare producerii energiei electrice de la Cernavoda pentru doar 7 ani de acum inainte. Romania sta mai bine in privinta rezervelor de huila, care pot asigura consumul pentru 30 de ani, a explicat acesta. Practic, Romania dispune de o gama diversificata, dar redusa cantitativ de resurse de energie primara. In conditiile epuizarii resurselor de carbune, Romania va fi nevoita sa apeleze la importuri sau sa investeasca in energia regenerabila, a avertizat presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale.
ANEIR: Scaderea exporturilor va continua si in primul semestru din 2010
Scaderea exporturilor va continua si in primul semestru din 2010. Situatia se va stabiliza in a doua parte a anului, daca pietele din vestul Europei se vor redresa, a declarat Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania. Acesta a subliniat ca suntem departe de a fi trecut varful de criza in ceea ce priveste exporturile. O treime din cele 22.000 de firme exportatoare a disparut de pe piata externa in prima parte a acestui an. Pe langa scaderea cererii pe piata externa, exportatorii se confrunta si cu probleme precum rambursarile de TVA, onorarea restantelor facturilor ajunse la plata si accesul dificil la finantare. Mihai Ionescu a adaugat, insa, ca exportatorii au beneficiat de o ancora: cursul de schimb. A existat o intelegere tacita cu Banca Nationala a Romaniei pentru a mentine cursul de schimb in intervalul 4,1-4,3 lei pentru un euro, pentru stimularea exporturilor, dar fara a afecta populatia, a declarat acesta.
Dacia confirma ca primul sau SUV se va numi Duster si publica in premiera poze cu versiunea de competitie
Dacia confirma ca primul sau SUV ce va fi lansat in primavara lui 2010 se va numi Duster, la fel ca si conceptul prezentat in primavara acestui an. Modelul prezentat pe site-ul companiei va participa la competitia auto intitulata Trofeul Andros, unde va fi pilotat de Alain Prost. Dacia va participa la circuitele pe gheata, la categoria Silhouette. Dacia SUV in varianta de serie va fi lansat in primavara anului viitor. Chiar si in lipsa unor detalii oficiale, presa de profil a scris ca pretul de pornire al masinii ar putea fi intre 10 si 12.000 euro, iar versiunea cu tractiune integrala si maxime dotari ar putea ajunge la 20.000 de euro.
Fondul Monetar International a vandut doua tone de aur Bancii Centrale din Insula Mauritius
Fondul Monetar International a vandut doua tone de aur Bancii Centrale din Insula Mauriţius. Informatia vine la doua saptamani dupa ce Fondul a anuntat cedarea a 200 de tone de metal pretios catre India. Aceste vanzari au ca scop intarirea finantelor, pentru a permite FMI sa imprumute mai mult statele care au nevoie de ajutor. Tranzactia a fost realizata la pretul pietei si a adus Fondului 71,7 milioane de dolari. Dupa tranzactia de acum doua saptamani cu India, pretul aurului a atins imediat un nivel record, de 1.093 de dolari pe uncie, iar valoarea sa creste de atunci in mod constant.
La final, cele mai importante evenimente economice ale zilei:
- Centrul pentru Educatie Economica si Dezvoltare si Camera de Comert Americana in Romania organizeaza conferinta de lansare a proiectului „Top Class – Instruire si mentorat pentru intreprinzatorii din Regiunea Bucuresti-Ilfov”
- Institutul National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie, Camera de Comert Americana in Romania si Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti organizeaza masa rotunda cu tema: „Fonduri structurale si de coeziune pentru Romania, domeniul energie”