AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Orange si Vodafone, amendate cu 63,1 de milioane de euro pentru abuz de pozitie dominanta. Calatorii cu autobuzul vor avea dreptul la despagubiri daca apar intarzieri sau se anuleaza cursa
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Orange si Vodafone, amendate cu 63,1 de milioane de euro pentru abuz de pozitie dominanta
Consiliul Concurentei a decis sa amendeze Orange si Vodafone cu 63 de milioane de euro. Amenda a fost aplicata pentru abuz de pozitie dominanta, in urma unei investigatii pornite in 2006 la plangerea furnizorului alternativ de telefonie fixa Netmaster Communications. In replica, Orange si Vodafone si-au exprimat surprinderea fata de decizia autoritatii si au anuntat ca vor ataca hotararea in instanta. NetMaster Communications i-a acuzat pe cei doi operatori ca au refuzat sa-i ofere acces la reteaua lor. Orange si Vodafone au fost amendate cu 3% din cifrele de afaceri pe anul trecut, respectiv cu 34,8 milioane de euro si 28,3 milioane de euro. „In perioada 2004-2006, Orange si Vodafone au blocat accesul la reteaua lor a furnizorului alternativ de telefonie fixa NetMaster Communications. Practic utilizatorii Netmaster Communications nu puteau apela utilizatorii celor doi mari operatori. Investigatia a stabilit ca in aceasta perioada, Orange si Vodafone au practicat un tarif de interconectare mai mare decat cel reglementat de autoritatea de reglementare in comunicatii”, a precizat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu. Plangerea din 2006 viza insa si un posibil abuz din partea Romtelecom, prin refuzul de acordare a accesului in reteaua sa. Presedintele autoritatii a precizat ca pana acum nu a fost finalizat raportul de investigatie in cazul Romtelecom. Mentionam ca, intre timp, NetMaster Communications a disparut din piata, fiind cumparata de Romtelecom.
Scrisoare deschisa catre autoritati si Comisia Europeana pentru deblocarea procesului de trecere la televiziunea digitala terestra in Romania
Mai multe asociatii si ONG-uri din sectorul comunicatiilor au transmis o scrisoare deschisa catre autoritatile responsabile si Comisia Europeana prin care solicita deblocarea procesului de trecere la televiziunea digitala terestra in Romania. Semnatarii cer revizuirea strategiei de tranzitie la televiziunea digitala terestra pana la sfarsitul primului trimestru din 2011 si anul 2013 ca termen limita pentru finalizarea acestui proces. Tranzitia la televiziunea digitala terestra, un proces cerut de Comisia Europeana si amanat de autoritatile romane anul trecut, va duce la aparitia in piata a unei noi platforme majore de transmisie a programelor TV, dupa platformele de cablu si satelit. In urma acestui proces, receptia prin antena terestra in format analogic a programelor TV va inceta. Prin aceasta noua platforma, utilizatorii ar putea receptiona gratuit prin antena terestra, in baza unui echipament de receptie, mai multe programe de televiziune in format digital. In Romania, receptia prin antena terestra in format analogic a programelor TV ar fi trebuit sa inceteze pana la 1 ianuarie 2012, potrivit promisiunilor facute de autoritatile romane catre Executivul European. In luna august a anului trecut, Guvernul a emis o Hotarare care a modifica tot acest demers, finalizarea acestui proces fiind anuntata pana la data de 1 ianuarie 2015. Pentru a reporni tot acest fenomen, este nevoie ca in perioada urmatoare sa fie aprobata o Hotarare de Guvern in care sa se detalieze noua strategie de tranzitie la televiziunea digitala terestra.
Chinezii vor sa construiasca hidrocentrale si drumuri in Romania
Doua mari companii chineze sunt interesate sa participe la realizarea unor proiecte in parteneriat public in Romania. Domeniile cele mai tentante pentru investitorii chinezi sunt cel energetic si cel al infrastructurii rutiere, potrivit unei informatii transmise de Ministerul Economiei la solicitarea HotNews.ro. Autoritatile romane par sa-si indrepte atentia catre investitorii chinezi in ceea ce priveste parteneriatele public private. Recent, premierul Emil Boc a invitat oamenii de afaceri de la Beijing sa investeasca in Romania intr-o serie de proiecte care vor fi realizate in parteneriate public private, precum autostrazile Comarnic-Brasov si Sibiu-Pitesti. Reprezentantii Ministerului Economiei sustin ca „exista discutii la nivel guvernamental intre cele doua tari in ceea ce priveste implementarea viitoarelor proiecte, companiile chineze aratandu-se interesate de a se implica in realizarea unor proiecte in Romania”. Cele doua companii au fost prezente, in cursul lunii ianuarie, pe piata romaneasca pentru documentare in vederea participarii la realizarea unor proiecte din domeniul energetic si al infrastructurii rutiere.
Calatorii cu autobuzul vor avea dreptul la despagubiri daca apar intarzieri sau se anuleaza cursa
Persoanele care calatoresc cu autobuzul vor avea dreptul la despagubiri daca apar intarzieri sau se anuleaza cursa. Parlamentul European si statele membre au ajuns la un acord definitiv cu privire la un regulament care le va da dreptul la despagubiri pasagerilor care calatoresc pe distante mai mari de 250 de km cu autobuzul, in caz de intarziere, anulare a cursei sau pierdere a bagajului, a anuntat institutia. Regulamentul se aplica din primavara lui 2013 si prevede ca, in cazul unei intarzieri mai mari de 90 de minute, pasagerii au dreptul la gustari, mese sau bauturi racoritoare. Noua legislatie prevede compensatii de pana la 50% din pretul biletului, in plus fata de rambursarea integrala a tichetului, daca un operator anuleaza o calatorie si nu poate astfel sa isi onoreze contractul de transport. Aceasta regula se aplica si in cazul unei intarzieri mai mari de doua ore, daca operatorul nu poate oferi pasagerilor nici o redirectionare sau un alt mijloc de transport pentru continuarea calatoriei. Calatorii care, in urma unei anulari sau a unei intarzieri mai lungi de doua ore, doresc sa renunte la calatorie, au dreptul la o rambursare integrala a pretului biletului calatoriei.