AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Romania sta bine la ponderea datoriei publice in PIB, dar ritmul de crestere o plaseaza intre primele sase tari din UE
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Romania sta bine la ponderea datoriei publice in PIB, dar ritmul de crestere o plaseaza intre primele sase tari din UE
Romania avea, la sfarsitul primul trimestru, a patra cea mai mica datorie guvernamentala ca pondere in Produsul Intern Brut, din Uniunea Europeana. Tara noastra inregistra, insa, a sasea cea mai mare rata de crestere a datoriei fata de aceeasi perioada a anului trecut, arata un comunicat al oficiului de statistica al Uniunii Europene, Eurostat. Astfel, la finele primului trimestru din acest an, Romania avea a o datorie guvernamentala de 36,3% din PIB, in crestere cu 5,4 puncte procentuale fata de acelasi trimestru al anului precedent. Pe de alta parte, Romania a inregistrat la inceputul anului a sasea cea mai mare rata de crestere a datoriei publice ca pondere in PIB fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa Portugalia (17%), Cipru (11%), Irlanda (8,2%), Spania (7,4%) si Marea Britanie (6,6%). Singurele tari in care datoria publica a scazut fata de primul trimestru al anului 2011 au fost Germania, Ungaria, Grecia, Danemarca, Polonia si Suedia.
Ministrul german al Economiei: Ideea iesirii Greciei din zona euro nu mai este inspaimantatoare
Ideea iesirii Greciei din zona euro nu mai este inspaimantatoare, a declarat ministrul german al Economiei. Acesta si-a reafirmat scepticismul cu privire la capacitatea Greciei de a ramane in zona euro, precizand insa ca scenariul de temut al renuntarii acestei tari la moneda comuna „a pierdut din oroare”, relateaza Agentia France Presse. Oficialul german a declarat ca partenerii Atenei asteapta raportul celor trei institutii de creditare, cu privire la progresele realizate de Grecia in aplicarea reformelor. Acest raport va servi drept baza pentru Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International pentru a decide daca vor debloca sau nu o transa de 31,5 miliarde de euro, din imprumutul de 130 de miliarde acordat in februarie. „Totusi, trebuie sa spun ca sunt mai mult decat sceptic”, a declarat ministrul german al Economiei. Potrivit acestuia, „este posibil ca Grecia sa nu fie in masura sa isi indeplineasca angajamentele”. Oficialul este de parere ca, daca sustinerea internationala acordata acestei tari se va opri, acest lucru ar putea determina grecii sa spuna „ca ar fi probabil mai inteligent sa paraseasca zona euro”.
Studiu: Cei mai bogati oameni ai lumii detineau la sfarsitul anului 2010 cel putin 21.000 de miliarde de dolari in paradisurile fiscale
Cei mai bogati oameni ai lumii detineau la sfarsitul anului 2010 cel putin 21.000 de miliarde de dolari in paradisurile fiscale. Concluzia apartine unui studiu realizat de Tax Justice Network si citat de BBC. Aceasta suma echivaleaza cu dimensiunea economiilor Statelor Unite ale Americii si Japoniei la un loc. Studiul a fost realizat de catre James Henry, fost economist sef la compania de consultanta McKinsey. Potrivit acestuia, valoarea de 21.000 de miliarde de dolari este una minima, iar suma ar putea fi de 32.000 miliarde de dolari. El a folosit date de la Banca Reglementelor Internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si de la guvernele nationale. Studiul sau acopera doar averea financiara depusa in banci si conturi de investitii, si nu alte active, cum ar fi proprietatile si iahturile. Raportul survine pe fondul cresterii ingrijorarii publice si politice privind evaziunea fiscala. Unele autoritati, inclusiv in Germania, au platit chiar pentru a obtine informatii furate de la banci cu privire la presupusi evazionisti fiscali. Averea privata detinuta offshore reprezinta „o gaură neagra uriasa in economia mondiala”, a afirmat autorul studiului.