Sari direct la conținut

​AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Spania a transmis oficial cererea de asistenta financiara catre zona euro

HotNews.ro

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Ministerul Economiei despre situatia companiei Hidroelectrica: Vom utiliza toate mijloacele pentru respectarea termenelor asumate in ceea ce priveste guvernanta corporatista si listarea pe bursa

„Hidroelectrica este unul din cei mai mari – si, potential, cei mai profitabili – operatori economici cu capital majoritar de stat”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei, care prezinta principiile planului de reorganizare judiciară a Hidroelectrica. Potrivit ministerului, „situatia fluxului de numerar la nivelul acestui operator economic denota existenta unor disfunctionalitati care trebuie identificate si asumate corect si echilibrat”. Comunicatul precizeaza ca nu vor fi vandute nici active, nici actiuni detinute de stat si nici nu vor fi facute concedieri. Ministerul anunta ca „procedeul de privatizare avut în vedere este prin emiterea de actiuni pentru majorarea capitalului social” si ca va utiliza toate mijloacele necesare pentru respectarea termenelor asumate cu institutiile financiare internationale. Respectarea acestor termene ar insemna insa numirea managerilor profesionisti pana la finalul acestei luni si listarea pe bursa pana in octombrie. In conditiile in care Hidroelectrica tocmai a intrat in insolventa, este greu de crezut ca vor fi respectate aceste termene, se arata intr-o analiza HotNews.ro. Hidroelectrica este cel mai important producator de energie electrica din Romania si principalul furnizor de servicii de sistem pentru Sistemul Energetic National.

Specialistii BitDefender, dupa analiza a peste 65.000 de aplicatii gratuite pentru iPhone: Una din cinci aplicatii iti acceseaza lista de contacte fara nici un avertisment

Specialistii BitDefender sustin, dupa analiza a peste 65.000 de aplicatii gratuite pentru iPhone, ca una din cinci aplicatii acceseaza lista de contacte fara nici un avertisment. Un posibil motiv il constituie transferarea de informatii catre conturile de social media. „Este insa important pentru utilizator sa stie daca o aplicatie ii acceseaza lista de contacte sau daca ii monitorizeaza locatia”, a declarat Cosmin Sandu, Product Manager la Bitdefender. Rezultatele analizei mai releva ca aproximativ 41% dintre aplicatiile gratuite pentru iOS pot urmari locul in care se afla utilizatorul. Un comunicat al furnizorului de solutii de securitate informatica arata ca „aceasta caracteristica este una controversata, intrucat poate ajuta la afisarea reclamelor in functie de pozitia geografica si poate reprezenta o unealta deosebit de utila in construirea campaniilor de marketing ale companiilor”.

Spania a transmis oficial cererea de asistenta financiara catre zona euro

Spania a transmis oficial cererea de asistenta financiara catre zona euro. Oficialii spanioli au publicat scrisoarea prin care solicita ajutor financiar, insa fara a furniza detalii suplimentare cu privire la planul care trebuie sa fie pregatit pana pe 9 iulie, cand va avea loc urmatoarea reuniune a Eurogrupului, relateaza Agentia France Presse. Guvernul spaniol a anuntat in urma cu aproape o saptamana ca bancile sale ar avea nevoie de maximum 62 de miliarde de euro, in timp ce zona euro a propus un ajutor maxim de 100 de miliarde de euro. Insa nu au fost inca definitivate nici valoarea ajutorului solicitat, nici modalitatile de imprumut. Ministrul spaniol al Economisie a anuntat saptamana trecuta ca s-ar putea sa fie un imprumut pe 15 ani, „cu rate ale dobanzii cuprinse intre 3 si 4 procente”. Spania va deveni cea de-a patra tara a zonei euro care beneficiaza de un ajutor european, dupa Grecia, Irlanda si Portugalia. Acest imprumut este insa limitat doar la sectorul bancar, afectat de spargerea bulei imobiliare din 2008.

Aleksei Kudrin, fost ministru de Finante in cabinetul Putin: Rusia este in pragul unei crize fara precedent

Rusia este in pragul unei crize fara precedent, a anuntat fostul ministru de Finante din cabinetul Putin, Aleksei Kudrin. Acesta a declarat ca Rusia se afla la inceputul unei crize de tip nou, iar actuala conducere nu percepe amploarea problemei. Cauza este iminenta iesire a Greciei din zona euro care, in opinia lui Kudrin, este „inevitabila”. Fostul ministru rus sustine ca de acum inainte miza va fi pastrarea euro. „In prezent, guvernul adopta masuri fara a considera acest scenariu drept real si, prin urmare, nu se pregateste pentru el”, a anuntat acesta. In replica, actualul ministru rus de finante a declarat ca nu considera critica situatia creata prin deprecierea rublei. Presedintele rus Vladimir Putin a adaugat si el ca „politica rublei pe care incearca sa o promoveze Banca Rusiei tine inflatia sub control si, intr-o oarecare masura, previne socuri majore”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro