AUDIO Marian Tutilescu la RFI: Mai fezabila ar fi intrarea partiala in Schengen, in luna martie
Seful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne a propus la RFI ca Romania si Bulgaria sa adere „partial” la spatiul de libera circulatie, in luna martie a acestui an. Marian Tutilescu a respins criticile Frantei legate de potentialul acces al infractorilor la baza de date Schengen.
Descarca fisierul audio in format MP3
Marian Tutilescu a spus ca aderarea la Spatiul Schengen in luna martie este fezabila, cel putin teoretic. El a adaugat insa ca o idee mai buna ar fi o aderare partiala. „Teoretic, acest lucru (aderarea la Schengen in martie – n.r.) este fezabil. Teoretic, repet. Mai fezabila este o solutie de compromis, in sensul ca in martie sa putem intra cu frontierele aeriene, pentru care ambele state au rapoarte pozitive. Cu alte cuvinte, o intrare partiala sau o ridicare partiala a controalelor la frontierele externe si dupa ce Bulgaria isi va fi rezolvat problemele la frontierele terestre, sa fie o intrare completa. Deci sunt mai multe evolutii, dar totul depinde de urmatoarele evolutii in ceea ce priveste aprobarea rapoartelor tehnice de evaluare”, a explicat Tutilescu.
Seful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne a comentat si declaratiile facute de ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez. Acesta a spus, citat de AFP ca o aderare acum a Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen ar ameninta securitatea restului Europei. „Daca baza de date (…) a Spatiului Schengen cade in mainile crimei organizate internationale, se duce toata securitatea interna europeana”, a afirmat el.
Tutilescu a respins aluziile demnitarului francez: „Aceasta aluzie nu numai ca este puerila, dar nu are o baza legala. Pentru conectarea celor doua state, Romania si Bulgaria, la baza de date SIS – acest lucru s-a intamplat efectiv, incepand cu data de cinci noiembrie, deci in momentul de fata, atat Romania, cat si Bulgaria lucreaza pe aceasta baza de date, conform normelor Schengen, conform acquis-ului Schengen, toate semnalarile, alertele nationale, deci acele date de interes politienesc sunt introduse si valorificate prin aceasta baza de date – ei bine, procedura a fost una identica, similara cu cea de ridicare a controalelor, care inseamna aderarea completa, ridicarea controalelor la frontiere. Asta a insemnat ca a existat un raport de evaluare al Comisiei pentru cele doua tari, privind protectia datelor personale, raport pozitiv, a existat un proiect de decizie a Consiliului, care a fost votat cu o majoritate covarsitoare de catre Parlamentul European si a fost aprobat in Consiliu, daca-mi aduc bine aminte, din 10 august, cu votul unanim al statelor membre, al Frantei inclusiv”.
„Cu alte cuvinte, Franta s-a pronuntat atunci foarte clar ca Romania indeplineste conditiile tehnice pentru utilizarea bazei de date SIS. Orice alte pareri in momentul de fata sunt usor penibile”, a spus Marian Tutilescu.