AUDIO Teodor Baconschi la RFI: Strategia Dunarii sporeste profilul geopolitic al regiunii
Reprezentantii a 14 state din regiunea Dunarii se intalnesc luni, la Bucuresti, la reuniunea care incheie procesul de reflectie asupra Strategiei Dunarii, un document ce va intari cooperarea dintre tarile riverane fluviului. La reuniune participa si presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso. Intr-un interviu pentru RFI Romania, Luca Niculescu l-a intrebat pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi ce se va intampla la aceasta intalnire si care sunt ambitiile Strategiei Dunarii.
Descarca fisierul audio in format MP3
Iata principalele declaratii ale sefului diplomatiei romane:
- Reuniunea de la Bucuresti e cel mai important moment politic de lansare a strategiei.
- Inainte de primul Razboi Mondial, Dunarea a fost artera fluviala principala a continentului. Acum trebuie sa redevina o punte intre Europa occidentala si noua Europa emergenta.
- Strategia Dunarii completeaza un set de instrumente de politici regionale, care sporesc profiul geopolitic al regiunii din care facem parte : o regiune ignorata, izolata decenii de-a randul, in spatele Cortinei de Fier, care a intrat in marea dinamica europeana si care are cel mai mare potential de crestere pentru urmatoarele decenii. Impreuna cu Sinergia Marii Negre, cu Parteneriatul Estic si cu viitorul Parteneriat de modernizare UE-Rusia, putem sa adaugam in aceasta „cutie cu scule” si Strategia Dunarii.
- Vor exista patru piloni ai Strategiei, care acopera toate domeniile de activitate, ce pot sustine dezvoltarea economica si lansarea de noi programe pentru comunitatile locale, de la modernizarea senalului navigabil al Dunarii si a infrastructurii portuare si pana la proiectele de twinning sau de cooperare in domeniul educatiei, cercetarii, culturii sau turismului. Trebuie sa ne asiguram ca toate initiativele propuse de noi vor contribui nu numai la obtinerea rezultatelor dorite, ci ca au un semnificativ impact macro-regional, ca ajuta la dezvoltarea cooperarii teritoriale, ca apropie oamenii si reduc decalajele de dezvoltare.
- Intrebat daca toate tarile riverane au acelasi tip de interes in dezvoltarea regiunii, Teodor Baconschi a raspuns: „Exista o dimensiune de ecologizare a Dunarii, care ar putea sa para in contradictie cu ambitia de a dubla capacitatea de transport de marfa pe Dunare. Vom cauta sa armonizam exigentele”.
- Important este ca e primul proiect care leaga toate aceste state impreuna. Exista diverse formate de cooperare economica, exista schita unei piete energetice regionale, dar pana la Strategia Dunarii nu exista un sistem atat de cuprinzator, care sa stimuleze cooperarea dintre tarile riverane si sa profileze la nivel european potentialul economic al regiunii.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro