Sari direct la conținut

AUDIO Valeriu Stoica la RFI: S-ar putea sa apara momente mai tensionate in PDL

RFI Romania
Valeriu Stoica, Foto: Bety Blagu / HotNews.ro
Valeriu Stoica, Foto: Bety Blagu / HotNews.ro

Partidul Democrat Liberal are nevoie de o echipa de conducere credibila in plan intern si international, a declarat la RFI vicepresedintele PDL, Valeriu Stoica. El se asteapta la momente tensionate in perioada urmatoare, dar crede ca ele nu vor pune in pericol unitatea partidului.

Descarca fisierul audio in format MP3

„Nu cred ca e vorba de o cearta, cred ca e vorba de conturarea unor tendinte si ramane de vazut daca aceste tendinte se vor infrunta la Conventia Nationala sau daca pana atunci, pe baza negocierii interne, se va ajunge la o formula, care sa reuneasca toate fortele PDL. Indiferent daca va fi competitie sau va fi o formula negociata, important este ca unitatea Partidului Democrat Liberal sa fie pastrata. Nu cred ca ea este in pericol. Toti liderii PDL, indiferent de generatia careia ii apartin, sunt constienti in momentul de fata de necesitatea unitatii partidului”.

„S-ar putea ca-n perioada urmatoare sa fie si momente mai tensionate. Nu cred insa ca ele vor fi atat de grave, incat sa puna in pericol aceasta unitate a partidului. Toti liderii pe care ii are in momentul de fata PDL sunt constienti ca forta PDL sta pe de o parte in unitate, iar pe de alta parte, in modernizare, in dezvoltare institutionala”.

„Exista doua variante: una a competitiei si una a negocierii interne. Indiferent care este varianta, este important ca PDL sa aleaga o echipa, care sa se bucure de credibilitate interna si externa. Din acest punct de vedere, eu cred ca experienta liderilor traditionali trebuie sa fie unita cu ideile inovatoare si curajul unor oameni politici, care se afirma in momentul de fata. Daca vom face o echipa care sa imbine ambele atuuri, atunci PDL are sanse sa infrunte coalitia de stanga, cu sanse serioase si in 2012 si mai ales in 2014”.

Dupa ce presedintele Traian Basescu a criticat luni „stelele partidului” in sedinta cu grupurile parlamentare, secretarul general al PDL, Vasile Blaga i-a replicat acestuia ca „nu primeste ordine de la nimeni”. „Eu nu primesc ordine de la nimeni, am destula vechime in partid, incat sa mai tin cont de sfaturile cuiva”, a declarat Blaga pentru cotidianul Adevarul. Surse din interiorul PDL au declaratpentru HotNews.ro ca declaratia lui Blaga oficializeaza inceperea bataliei pentru influenta in PDL. Aceleasi surse sustin ca garda veche din PDL refuza colaborarea cu aripa Udrea-Voinescu-Macovei si vor incerca sa-si consolideze functiile detinute in structura de conducere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro