Sari direct la conținut

Aurul depășește 1.500 de dolari uncia, bursele urcă aproape de niveluri record

HotNews.ro
Aurul depășește 1.500 de dolari uncia, bursele urcă aproape de niveluri record

Aurul a depășit 1.500 dolari/uncie, iar piețele globale au urcat la niveluri record, pe fondul optimismului sfârșitului de an, stimulate de speranțele finalizării fazei unu a conflictului comercial dintre China și SUA și de anunțurile autorităților chineze, relatează Mediafax citând Reuters.

Președintele Donald Trump a anunțat că va semna cu președintele chinez Xi Jinping, într-o ceremonie, faza inițială a pactului comercial, 09l.ultimele observații ale liderului american fiind aproape de finalizare.

Acțiunile europene au înregistrat câștiguri record, la fel ca Nasdaq pe Wall Street, bursele fiind pe cale să înregistreze cel mai bun an dintr-un deceniu.

Indicele pan-european STOXX 600 a rescut cu 0,14%, la un maxim al tuturor timpurilor, iar indicele .FTMC din Marea Britanie a crescut cu 0,63%, pentru a atinge un nou record.

CAC 40 din Franța și IBEX 35 din Spania au închis la un nivel constant, în timp ce piețele germane, italiene și elvețiene au fost închise pentru o zi.

Acțiunile blue-chip din China au crescut cu 0,7%, după ce premierul Li Keqiang a declarat că guvernul ia în considerare măsuri suplimentare pentru a reduce costurile de finanțare ale companiilor și a lăsat să se înțeleagă că vor fi reduse cerințele privind rezervele obligatorii ale băncilor.

Marea noutate a Crăciunului este aurul care a depășit 1.500 de dolari uncia, analiștii apreciind că investitorii se protejează astfel de o posibilă creștere a inflației anul viitor, a declarat Michael Arone, chief investment strategist la State Street Global Advisors din Boston.

Arone a spus că se îndoiește că inflația va fi suficient de puternică pentru a afecta negativ piața, dar ar putea aduce o bătaie de cap investitorilor.

„Chiar și astăzi, cu volume mai reduse și absentism ridicat, aurul a depășit 1.500 de dolari”, a spus el.

Prețurile futures GCcv1 din SUA au crescut cu peste 1%, pentru a atinge un maxim de 1.505,00 dolari.

Pe Wall Street, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 36,08 puncte, sau 0,13%, la 28.515,45, iar indicele S&P 500 a pierdut 0,63 puncte, sau 0,02%, la 3.223,38, în timp ce Nasdaq Composite a câștigat 7,24 puncte, sau 0,08%, la 8.952,88.

Dolarul a rămas la același nivel față de euro și yenul japonez în tranzacțiile reduse, influențate de vacanțe, iar randamentele Trezoreriei SUA au crescut.

Prețurile petrolului au crescut după ce Rusia a declarat că va coopera în continuare cu OPEC pentru scăderea livrărilor și pe fondul optimismului că Statele Unite și China ar putea finaliza pactul comercial.

Petrolul Brent a urcat la 67,20 dolari pe baril, în timp ce US Texas West Intermediate a crescut cu 59 de cenți, la 61,11 dolari pe baril.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro