Automarket: Noul Audi A3 costa de la 19.801 euro in Romania
Audi a lansat oficial in Romania facelift-ul modelelor A3, A3 Sportback si S3. 250 de unitati au fost deja livrate, din luna august pana in prezent. Noul A3 a suferit modificari substantiale, atat estetice cat si mecanice. Capota motorului si aripile au fost redesenate, impreuna cu barele de protectie si grila radiatorului. Blocurile optice au primit un ornament interior pentru a le accentua forma.
Oglinzile exterioare au primit semnalizatoare integrate si manerele portierelor au fost si ele modificate. Modificarile de design au adus la marirea dimensiunilor A3-ului, dar proportiile sale s-au pastrat. Paleta de culori a fost extinsa cu patru variante de nuante. Interiorul a fost si el schimbat, indicatoarele de bord cu cadrane negre si ace rosii iesind in evidenta printre detaliile reproiectate ale bordului.
Gama de materiale pentru ornamentele standard cat si cele optionale a fost marita. A3 se poate lauda cu cel mai mare volum al portbagajului din clasa sa, de la 350 pana la 1.080 litri, pe cand A3 Sportback ofera o capacitate de la 370 pana la 1.100 litri.