Automarket: Seful Audi anunta un val de scumpiri in lumea auto
Rupert Stadler, CEO Audi, a declarat intr-un interviu pentru prestigioasa publicatie Financial Times ca preturile la modelele Audi vor creste, daca rata inflatiei se va mentine iar preturile la materia prima raman la fel. Audi, marca de lux a grupului VW, va majora preturile la automobilele din gama sa, incepand cu anul viitor, daca trendul ascendent al costurilor se mentine. De asemenea, boss-ul Audi a mai confirmat ca o decizie finala va fi luata si in functie de pozitia principalilor concurenti de pe piata.
“Daca costurile raman la acest nivel ridicat, cu siguranta ca toata lumea va mari preturile. Adevarata povara nu este vizibila anul acesta, dar marea intrebare este cum va fi anul viitor”, a declarat Stadler, sugerand ca efectele evolutiilor de pe piata auto vor fi vizibile anul viitor. CEO-ul Audi a mai declarat ca nu este cazul ca marca pe care o conduce sa realizeze inca o scala a noilor preturi.
Audi a mai majorat la inceputul acestui an preturile la modelele sale cu 0.5-1%. Analistii de pe piata sustin ca este posibila o majorare a preturilor la automobile cu 5-10%, in functie de model, dar intaresc in acelasi timp ca acest lucru ar putea duce la o scadere a vanzarilor cu 10-20%, in functie de segment.