Sari direct la conținut

Automobilele electrice vor costa în curând cât cele pe benzină datorită scăderii progresive a prețului bateriilor

HotNews.ro
Reincarcare masina electrica, Foto: Tim Gainey / Alamy / Profimedia Images
Reincarcare masina electrica, Foto: Tim Gainey / Alamy / Profimedia Images

​În showroom, mașinile electrice costă încă mai mult decât cele pe benzină. Desigur, există stimulente, întreținerea este mai ieftină, ca și alimentarea, dar prețul este principala frână la achiziție.

Din fericire, se pare că vor continua să scadă costurile bateriilor și când vor ajunge la 100$/kWh, vehiculele electrice vor costa cât cele pe benzină.

Un raport al firmei de cercetare Bloomberg New Energy Finance prezice că prețul mediu al pieței va fi de 101$/kWh în 2023. Dacă la vremea aceea vor mai exista stimulente fiscale sau de altă natură, vehiculele electrice cu baterii (VEB) vor fi mai ieftine decât cele pe combustibili fosili.

Studiul arată că prețul pentru pachetele de baterii pentru autobuzele din China a și scăzut sub pragul de 100$/kWh. Iar prețul mediu global în 2020 pentru toate categoriile de VEB a coborât la noul nivel de 137$/kWh, într-o scădere de 89% față de 2010, când era de 1.100$/kWh.

Principalii factori citați de BloombergNEF ca responsabili de scăderea prețurilor sunt producția mai mare datorată creșterii vânzărilor, scăderea costurilor de producție, prețurile materialelor pentru catozi și noile proiecte pentru pachete. Sunt elemente economice de bază. Dacă se produce mai mult, întregul ecosistem se autoreglează și prețurile scad.

Raportul spune că ar mai putea apărea probleme pe parcurs, dar totuși sunt prevăzute prețuri de 58$/kWh în 2030. O cale de reducere a prețurilor ar fi ca bateriile solid-state (cu electrozi și electroliți solizi) să ajungă suficient de stabile încât să devină segmentul principal pentru vehicule.

Raportul afirmă de asemenea că fabricarea acestor baterii are costuri cu 40% mai mici decât bateriile litiu-ion curente. (Car and Driver)

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro