Autoportret cu cocosh

– Cand ati plecat din Romania? Ati „fugit”?

– In 82. Nu am fugit. Am primit un pasaport, destul de greu, dar l-am primit.

– Ati venit direct in Germania?

– Da, direct in Germania.

– Si cum ati ajuns la aceasta colectie impresionanta?

– E o intrebare care cere un raspuns mai complex.

Interviul mi-a fost acordat recent de d-na Elena Suciu din Ettlingen, la vernisajul expozitiei de pictura romaneasca de la Muzeul Central al Svabilor Dunareni din Ulm. Amatorii de arta plastica mai pot vizita colectia pana la 26 ianuarie. In preambul, cateva detalii de la colectionara, urmate de o scurta incursiune in istoricul si estetica epocii.

Elena Suciu: Eu, in Romania am fost profesoara de engleza, am terminat filologia la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, dar am studiat si istoria artelor la Andreescu, tot la Cluj. In ultima vreme, am trait in Oradea, 12 ani. Din Oradea am plecat in Germania. Germania nu a fost pentru mine un loc foarte usor, am facut tot felul de munci care nu au nimic de-a face cu arta.

Dani Rockhoff: Observ ca va place pictura traditionala !?

De fapt, eu ma ocup de constructivism. Il reprezentam pe Paul Neagu, care a murit cativa ani, un artist celebru, a trait in Londra in ultimii 25 de ani. Il reprezint pe Dick Sailer, tot artist constructivist, pe Peter Jacobi si altii. Dar, cum va spun, activitatea de galerie nu are nici o legatura cu constituirea acestei colectii. Sunt doua feluri diferite de activitate.

Colectia este si a familiei mele, dar nu in exclusivitate. In ultima vreme, au intervenit cateva probleme financiare, pentru ca preturile au crescut mereu, asa incat nu as mai fi putut completa colectia, sa o aduc la stadiul de astazi, fara ajutorul unor iubitori de arta care m-au sprijinit financiar si carora le-am oferit mai tarziu procente, adica i-am facut co-proprietari.

D.R: E o expozitie cu vanzare?

E.S.:Nu, colectia e proprietatea mea, a familiei mele -sotul si baiatul- si a catorva iubitori de arta si prieteni de-ai nostri, care ne-au ajutat.

D.R.: Sub ce forma au ajuns in Germania tablourile?

E.S.:E o intrebare foarte justificata. Pot sa va spun ca 80% dintre tablourile acestea au fost trecute prin Oficiul de Patrimoniu si prin vama romaneasca, deci, chiar si in primii ani de dupa 90, au iesit absolut legal.

Sunt cateva tablouri de clasici ai artei romanesti, cum ar fi Patrascu, Darascu, sau Ciucurencu si alte cateva, pe care le-am achizitionat la Budapesta, in Viena, la auctiuni in Paris, pentru ca erau pictate in Paris si ramase acolo. De exemplu, Ciucurencu din 1930, a fost pictat in perioada in care pictorul se afla la Paris.

D.R.: Deci colectia dv. este un fel de „muzeu”.

E.S.: Da, e ca un muzeu al picturii romanesti in strainantate. Ambitia mea era sa alcatuiesc o colectie

de pictura romaneasca din secolul XX, prin crearea unei imagini de ansamblu a acestei picturi si cuprinderea unui numar considerabil de artisti. Mi-am dat seama ca nu se poate face cunoscut ceva ce nu este deloc, sau foarte putin cunoscut, prin niste expozitii personale, ale unuia sau altuia din Romania. A fost nevoie de o imagine globala, aratand radacinile.

Daca m-as fi apucat sa colectionez numai arta din anii 90, atunci publicul din Occident ar fi vazut niste lucrari care poate seamana foarte mult cu ceea ce se face si aici, in Occident, pentru ca din anii 90, drumul era liber si accesul la informatii la fel. Tinerii au incercat imediat sa se inroleze in curentul artei occidentale. Arta din anii 90 nu este o arta sedimentata, ci inca in fierbere.

Identitatea artei traditionale era aproape pierduta si o identitate noua nu s-a format la artistii tineri contemporani. Mi-am zis ca, prin acest fel de arta noua, eu nu pot sa atrag atentia, sau sa arat ce se face in Romania. Deci am optat pentru o cuprindere temporala mare, care acopera un secol, incercand sa arat radacinile picturii romanesti.

Colectia poate fi privita sub aspectul unui ideal, a unei ambitii. Un alt aspect interesant si demn de mentionat este aspectul multinational si multicultural. Privit mai de aproape, termenul generic de pictura romaneasca are o cuprindere mai complexa decat la prima vedere.

El include, alaturi de creatia pictorilor romani, si pe cea a multori pictori cu etnie diferita, traitori in Romania in secolul XX. Ma refer la maghiari, la sasi, svabi, slovaci si evrei. Sunt, chiar si in aceasta expozitie, lucrari ale unor pictori evrei ucisi in 1944 in lagarele de concentrare: Ernö Tibor, Imre Földes, Josif Klein.

D.R.: Aceasta actiune culturala a fost finantata din fonduri federale germane?

E.S.: Ce inseamna o finantare? Eu am pus la dispozitie toate lucrarile din colectie, ambalate pentru transport. Acrosajul a fost realizat de Muzeul Svabilor Dunareni din Ulm, insa noi am fost aici si am asistat la realizarea lui. Transportul si asigurarile operelor de arta au fost facute tot de muzeu, cum e

si firesc.Asigurarea o face intotdeauna cel care ia in custodie piesele de arta, nu este suportata de cel care imprumuta. Noi, cu aceasta expozitie, nu avem alte cheltuieli, decat munca si ambalajul.

D.R. Care sperati sa fie exemplul acestei expozitii?

Eu sper, asa cum o fac de mai bine de 20 de ani, ca prin aceasta expozitie sa fac si mai cunoscuta pictura romaneasca in Occident. Sper sa pot atrage atentia asupra acestei picturi splendide, cu nimic mai prejos decat pictura autorilor contemporani din Europa de Vest.

D.R.: Credeti ca locul acestor opere n-ar fi in patrie?

E.S.: Multe tablouri ale pictorilor expusi sunt in patrie.

D.R.: Deci, picturilor expuse aici, nu le vedeti un drum de intoarcere in Romania?

E.S.: Sa stiti ca am un vis secret, dar care nu stiu daca se va realiza vreodata. Ca intelectual sau ca om care lucreaza in domeniu, as dori sa fac ceva pentru tara mea si cultura tarii de bastina. Eu doresc sa ating scopul pe care mi l-am propus pentru a promova arta romaneasca. N-am urmarit sa-mi cumpar o masina formidabila, bijuterii, sau sa fac concedii in tari indepartate.

Am vrut sa fac ceva pentru aceasta cultura pe care am cunoscut-o, am iubit-o si respectat-o.

D.R. Deci credeti ca locul acestor tablouri este la fel de bun in Europa, ca si in Romania.

E.S.: Desigur, in contextul Uniunii Europene, nu mai e o problema. Locul acestor opere este astazi aici, pentru ca, altfel, nimeni nu ar vorbi despre pictura romaneasca. Va fi nevoie de un timp poate indelungat in care aceste tablouri sa fie aici, iar eu sa incerc sa le dau mai departe, sa organizez expozitii in muzee, in institute culturale europene.

Dar visul meu absolut personal este ca, odata si odata, cand se va vorbi bine, in strainatate, despre pictura romaneasca, sa le iau pe toate si cineva, poate un oras, sa imi puna la dispozitie o cladire in Romania, pentru a face muzeu.

D.R.: La cat evaluati colectia?

E.S.: E foarte greu de spus. La aceasta intrebare aproape ca nu as dori sa raspund. Pentru ca eu am achizitionat aceste tablouri din surse foarte diferite. Am cumparat tablouri de la colectionari, de la galerii, de la mostenitori, de la artisti care mai traiau, sau de la negustori. De la negustori „buni” si de la altii de ocazie. Din targuri, de la auctiuni.

Sumele pe care le-am platit pentru tablouri erau uneori foarte avantajoase, foarte mici, alteori foarte mari, uneori nejustificat de mari, pentru ca ele nu au nici o cota pe piata mondiala. Deci, un mostenitor nu avea nici un drept sa spuna ca „tabloul acesta valoreaza 5.000 de marci”.

Aceste tablouri nu au o cota, o valoare clara de piata, decat daca eu m-as ocupa masiv de vanzare si recumparare.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Cu 130 de lucrari apartinand 90 de artisti plastici din colectia galeristei Emilia Suciu din Ettlingen, onoreaza Muzeul Central al Svabilor Dunareni din Ulm, pictura romaneasca din secolul trecut. Expozitia ofera vizitatorului o panorama a curentelor estetice din Romania pe parcursul unui secol, care s-au dezvoltat paralel cu directiile modernismului din Europa de Vest.

Romania s-a constituit ca stat national abia incepand cu secolul al 19-lea, legaturile sale cu arta si cultura europeana sunt insa mult mai vechi. In evolutia picturii din Romania secolului XX se disting patru faze, corelate la principalele evenimente politice ale vremii.

Prima faza, pana la primul razboi mondial este marcata de schimbul intens de artisti cu Europa de Vest, arta romaneasca fiind atat receptor, cat

si emitator de influente in cadrul modernismului occidental. Artisti ca Brancusi se inscriu in linia avangardismului Europei de Vest, a carei arta o influenteaza intr-un mod extrem de original.

Un eveniment decisiv in aceasta perioada este crearea coloniei de artisti din Baia Mare la 1896, ai carei initiatori au adus in climatul spiritual al Romaniei, suflul unor curente avangardiste existand in cadrul diverselor grupari de artisti ai Europei centrale. Influenta acestora a persistat si dupa inchiderea taberei de creatie.

Un rol la fel de important l-a avut Academia de Arta din Bucuresti, care a intermediat accesul creatorilor din Romania la caracterul exploziv al fauvismului.

Astfel, a rezultat o arta care, in comparatie cu stilul european, duce la solutii formale articulate si originale, concomitent cu pastrarea amprentei specificului spatiului romanesc, de interferenta a experientelor sociale si de coabitare multietnica.

A doua faza, a perioadei interbelice, este in principal marcata de reintoarcerea la surse. Tot asa precum modernismul vest-european se inspira din arta primitiva, pictura din Romania –ca si cea a avangardei rusesti- se orienteaza spre folclorul regional.

Colateral se remarca o o idiosincrazie: pictura romaneasca este mai putin sub influenta impresionismului clasic, cat ea reuneste viziunile secesiunii si ale impresionismului intr-un naturalism aparte. Folclorul, specificul regional si avangardismul vest-european sunt reperele picturii secolului al XX-lea in Romania.

Astfel iau nastere opere vioaie, cu tuse sublime si de o mare sensibilitate, cum e „Intoarcerea de la camp” a lui Teodor Harsia. Abstractia viziunii plastice

e moderata, mai cu seama in delicatele naturi moarte ale lui Petre Abrudan sau Sandor Szolnay. Mediul familiar este perpetuu izvor de inspiratie, generand remarcabilele „Tarancuta cu basma” a lui Istvan Nagy sau „Odalisca in repaos” a lui Iosif Iser. Astfel, nu numai influenta occidentala isi pune amprenta pe stilul lucrarilor epocii, ci si „solidaritatea” artistilor de diverse etnii.

Fondarea la din 1925, a Belle-artelor din Cluj a fost o piatra de capatai a acestor colaborari si interferente.

A treia faza istorica ce marcheaza arta romaneasca este momentul regimului comunist totalitar. Intre izolare culturala si revolta impotriva regimului si dictatorului se zbate Corneliu Baba, cu ai sai Clovni si Groaze tasnite direct din expresionismul lui Munch.

Alti autori se retrag in abstractul naturilor moarte (Ion Pacea), in peisagistica (Dumitru Ghiata) in folclorul local (Aurel Dan, „Inmormantare in Maramures).

Pictura post-decembrista, de dupa 90, nu este reprezentata in expozitie, din motivele precizate de colectionara in interviu.

Organizatoarea expozitiei, Fundatia Muzeul Svabilor Dunareni din Ulm (DZM), sub tutoratul orasului Ulm si indrumarea consultantului stiintific Martin Rill si a referentei culturale Swantje Volkmann, ofera un amplu program de vizite si sesiuni de creatie pentru tineret.

Contra cost, publicului interesat poate achizitiona un album bilingv (roman si german) de 200 de pagini, intr-o executie grafica exemplara, cu precizari de specialitate si ilustratii ale lucrarilor artistilor plastici, sistematizate pe perioade de creatie.

La vernisajul din 27 octombrie, sub motto-ul „Dialog cu o tara in reconstructie”, in prezenta oficialitatilor orasului Ulm si reprezentantelor oficiale romanesti (consulul general al Romaniei la München Mihai Botorog si sotia), au vorbit la pupitru Sabine Mayer-Dölle, presedinta Fundatiei DZM si Virgil Nitulescu, secretar de stat la Ministerul Culturii si Cultelor de la Bucuresti.

In acordurile clasice ale Duo balada, prof. Dr. Ruxandra Demetrescu a facut o incursiune in istoria artelor plastice romanesti din secolul al XX-lea, prefatand astfel seria de activitati si cu profil didactic ce vor avea loc in timpul si pe marginea expozitiei.

Caci Muzeul nu este un cavou al artei mai vechi si mai noi, ci un loc viu, in care tineri si varstnici invata si reinvata cultura lumii acesteia. Cu un strigat de cocos, strident pentru urechile germane, dar matinal si optimist, intra expozitia Suciu in sufletul nemtilor, si o data cu ea, o parte din spiritul nostru creator si inca pribeag prin Europa..