Sari direct la conținut

Autoritățile au blocat accesul la un site web cu declarații complet false atribuite președintelui României/Exemplu: Klaus Iohannis – fiecare român va primi 50 de euro de Paști

HotNews.ro
Autoritățile au blocat accesul la un site web cu declarații complet false atribuite președintelui României/Exemplu: Klaus Iohannis – fiecare român va primi 50 de euro de Paști

Accesul prin internet la site-ul bn-news-romania.info a fost blocat de către autorități, după ce o analiză a Grupului de Comunicare strategică a arătat că „site-ul prezintă informații vădit false cu privire la poziții exprimate de oficiali români, precum cele ale Președintelui României”. În decizia transmisă de ANCOM furnizorilor de internet, document consultat de HotNews.ro, este dat ca exemplu următorul articol cu declarații complet false atribuite președintelui: ‘Klaus Iohannis – fiecare român va primi 50 de euro de Paști. Am decis să ajutăm oamenii pe timp de carantină’.

În decizia Autorității de reglementare în comunicații (ANCOM) care cere furnizorilor de internet blocarea accesului la acest site, este prezentată următoarea motivație:

Click pentru a deschide

„Având în vedere că, potrivit celor menționate în analiza realizată de către Grupul de Comunicare strategică, precum și în adresa transmisă de către Ministerul Afacerilor Interne, s-a constatat faptul că declarațiile atribuite Președintelui României, Klaus Iohannis, pe site-ul https://bn-news-romania.info” sunt ‘complet false, acestea având scopul de a genera în societate un nive de așteptare – fără bază reală – față de recompense financiare individuale acordate cetățenilor’, și că, totodată, folosirea numelui Președintelui României în articolul ‘Klaus Iohannis – fiecare român va primi 50 de euro de Paști. Am decis să ajutăm oamenii pe timp de carantină’, disponibil la link-ul (…) ‘are scopul de a manipula percepția publică în sensul obținerii impresiei autenticității respectivei informații. Astfel, prin tehnica folosită se are în vedere deteriorarea climatului social prin accentuarea anxietății, cultivarea neîncrederii în autorități și a frustrărilor în rândul unor categorii de cetățeni care devin victime ale acestei dezinformări, acest efect antsocial având la bază inducerea percepției potrivit căreia autoritățile nu ar fi dat curs unei promisiuni făcute, respectiv refuzul unei presupuse recompense financiare îndreptățite (…)’, informația lansată public în interioerul articolului fiind următoarea:

„Pentru noi toți, lumina Învierii a fost întotdeauna un prilej de a ne bucura alături de familie și de cei apropiați de căldura locului pe care-l numim ‘acasă’, de asemenea am desemnat astăzi un ajutor unic pentru fiecare român în valoare de 50 de euro. Acesta va putea fi primit doar cu buletinul în următoarele zile de paști. Fiecare român are nevoie de un suport de la stat în această perioadă grea de pandemie reeșind din faptul că multe persoane nu pot lucra din cauza carantinei”.

În decizia ANCOM de blocare a accesului din internet la acest site web se mai arată că, „potrivit verificărilor efectuate de Grupul de Comunicare Strategică, site-ul (…) nu prezintă date de contact ale administratorului și nici identitatea persoanelor care redactează materialele publicate, astfel încât să poată fi solicitată rectificarea/eliminarea informațiilor false” și „nici eliminarea la sursă nu este fezabilă deoarece site-ul este asociat cu un IP găzduit pe servere din afara României, mai exact în Olanda”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro