Sari direct la conținut

Autoritățile trebuie să ramburseze 150 milioane euro către UE, în octombrie

HotNews.ro
Serviciul datoriei, Foto: Ministerul Finantelor Publice
Serviciul datoriei, Foto: Ministerul Finantelor Publice

România trebuie să plătească, în octombrie, 150 milioane euro, către Uniunea Europeană, din împrumutul stand-by contractat în 2009, după ce în aprilie suma rambursată s-a ridicat la 1,2 miliarde euro, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Țara noastră mai are de rambursat peste 2 miliarde euro către UE și Banca Mondială. Este vorba despre pachetul contractat de la FMI, UE și Banca Mondială, în sumă de 19,95 miliarde euro.

Anul viitor vor fi plăți de circa un miliard euro, dar ultima plată a împrumutului din 2009 va fi în 2023, de 402,9 milioane euro. Astfel, cea mai mare parte din rambursările care se vor face în 2019 reprezintă rate, iar circa 42 milioane euro – dobânzi și comisioane. De asemenea, aproape întreaga sumă va merge către Uniunea Europeană.

În ceea ce privește datoria Guvernului către FMI, ultima plată a avut loc în 2015, când a fost și vârful de plată al întregului pachet.

În anul 2009, Romania a luat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar International, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE și Banca Mondială.

Din acest aranjament cu FMI au fost trase șapte din cele 8 tranșe prevăzute, însumand 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveste cea de-a 8-a tranșă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităților române, ca fiind de tip preventiv și, în contextul evoluțiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro