Sari direct la conținut

Autorizare prealabila pentru absorbtia KD Fond de Pensii de catre Eureko

HotNews.ro

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a hotarat autorizarea prealabila a absorbtiei KD Fond de Pensii (7277 participanti) de catre fondul de pensii administrat de Eureko – SAFPP (299.718 participanti), in urma initiativei reprezentantilor acestora, a anuntat joi autoritatea.

Aceasta fuziune se incadreaza intr-un proces natural de consolidare a pietei fondurilor de pensii administrate privat in conditiile in care legea prevede un plafon minim de 50.000 de participanti care trebuie atins in perioada primilor 3 ani de la data constituirii fondului de pensii, in vederea asigurarii functionarii eficiente si in conditii de siguranta pentru participanti.

Participantii care nu sunt de acord cu noile conditii ale fondului absorbant se vor putea transfera fara penalitati de transfer la orice alt fond de pensii administrat privat, in termen de 90 de zile calendaristice de la data publicarii anuntului privind fuziunea. Fuziunea se va putea finaliza ulterior acestui termen de trei luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro