Sari direct la conținut

Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Liber la semnat contractul pentru un tronson cu un tunel lung de 1,3 km, blocat până acum într-o licitație puternic contestată

HotNews.ro
Autostrada a1 Sibiu - Pitesti, pe sectiuni, Foto: Hotnews
Autostrada a1 Sibiu - Pitesti, pe sectiuni, Foto: Hotnews

Compania de Autostrăzi ar trebui în următoarea perioadă să semneze contractul de circa 1,7 miliarde de lei pentru execuția celor 9,86 de kilometri de autostradă dintre Curtea de Argeș și Tigveni, parte a A1 Sibiu – Pitești, o spune fostul ministru Cătălin Drulă. Asta după ce contestația unei firme chineze a fost respinsă de CNSC, iar conform legislației modificate în vigoare autoritățile sunt obligate să semneze contractul dacă li se dă dreptate la CNSC sau la prima instanță.

„Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația depusă de o companie chineză împotriva câștigătorului desemnat pentru execuția tronsonului 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Dacă, până recent, în astfel de situații, Compania de Drumuri aștepta soluționarea eventualului apel la prima decizie, prin modificările la legislația pe achiziții publice adoptată în această vară, ESTE OBLIGATORIE SEMNAREA CONTRACTULUI după prima decizie”, a anunțat fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, „dacă cei din CNAIR își fac treaba, în următoarele zile ar trebui să semneze contractul de proiectare și execuție. Șicane juridice mai pot exista, așa că este esențial ca responsabilii din CNAIR și constructorul să se miște repede”.

Autotrada A1 Curtea de Argeș – Tigveni, un proiect blocat într-o licitație fără sfârșit

Licitația pentru Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni trenează deja de doi ani. Nu mai puțin de 10 oferte au fost depuse tocmai în august 2019, dar evaluarea lor a durat o veșnicie, iar apoi câștigătorul anunțat a fost atacat prin contestații.

Inițial Curtea de Apel a dispus reevaluarea ofertelor, dar după șase luni CNAIR a desemnat același câștigător: firma austriacă PORR CONSTRUCT, pentru circa 1,7 miliarde de lei. Marele perdant: firma chinezează China Railway 14th Bureau Group CO, LTD, una dintre firmele care au tot depus contestații.

Astfel, acum, după ce CNSC a respins contestația firmei Chineze, conform noilor prevederi legale, autoritatea contractoare are obligația de a semna contractul cu firma declarată câștigătoare la licitație, fără a mai fi nevoită să aștepte rezolvarea definitivă în instanță a eventualelor contestații ulterioare.

Reamintim că ofertantul desemnat câștigător este firma S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. cu preţul de 1.678.873.121,77 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 60 de luni.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitesti, Sectiunea 4: Tigveni – Curtea de Arges în lungime de 9,86 km.

În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări de artă având o complexitate ridicată, astfel:

  • Construirea a 12 poduri, pasaje și/sau viaducte, având o lungime medie de 230 m, dintre care, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 m.
  • Construirea unui Tunel în lungime de 1.350 m, în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro