Autostrada Bucuresti – Pitesti se inchide incepand cu ora 20.00, din cauza zapezii si viscolului
Circulatia rutiera pe Autostrada A1 Bucuresti – Pitesti se va inchide incepand cu ora 20:00, din cauza zapezii si a viscolului, informeaza Centrul Infotrafic al Politiei Romane. Soferii sunt indemnati sa foloseasca ruta ocolitoare de pe DN7 Bucuresti – Gaesti – Pitesti.
Politia Rutiera recomanda conducatorilor auto sa evite deplasarile in zonele pentru care meteorologii au emis avertizarea cu cod portocaliu. In cazul in care calatoria nu poate fi amanata, inainte de a pleca la drum, soferii sunt sfatuiti sa se informeze despre situatia traseului pe care urmeaza sa se deplaseze, accesand pagina de internet a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania. Pentru detalii, acestia pot apela numarul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarna).
Totodata, Politia Rutiera atrage atentia asupra echiparii autovehiculelor pentru circulatia in conditii de iarna, mai ales cand se parcurg distante lungi (lanturi antiderapante, cauciucuri de iarna, lopata, nisip, carburant suficient, paturi, alimente, apa, telefon mobil etc).