Skip to content
Smart Financial

Autostrada Bucuresti – Ploiesti va fi data in folosinta in 2009 doar pana la Centura Bucurestiului

„Vom accelera lucrarile la primii kilometri ai Autostrazii Bucuresti – Ploiesti, prioritari fiind cei noua kilometri, intre Centura Bucuresti si Moara Vlasiei, astfel incat, de la sfarsitul lui 2009, sa se circule intre Centura de Nord a Bucurestiului si Ploiesti”, a spus directorul general CNADNR, Mihai Grecu.

Primii kilometrii ai autostrazii, care fac legatura intre Sectorul doi al Capitalei si soseaua de Centura urmeaza sa fie finalizati, cel mai probabil, in 2010.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat recent, in urma unei intalniri cu reprezentantii consortiului care executa lucrarile la Autostrada Bucuresti-Ploiesti, ca doreste devansarea lucrarilor astfel incat autostrada sa poata fi data in folosinta la jumatatea anului 2009.

Compania italiana Pizarotti, care realizeaza primii 19 kilometri ai Autostrazii, de la Bucuresti la Moara Vlasiei, va incepe lucrarile la sfarsitul primului trimestru al anului viitor, avand in vedere dificultatea exproprierii terenurilor necesare pentru inceperea lucrarilor.

Licitatia pentru construirea tronsonului Moara Vlasiei – Ploiesti, cu o lungime de 42 kilometri, a fost castigata pe 15 septembrie 2006 de consortiul romanesc format din companiile UMB Spedition – PA & CO International – Euroconstruct Trading 98 si COM – AXA,

care a obtinut cel mai mare punctaj, in parte si datorita pretului redus cerut, de circa 200 milioane de euro. Autostrada Bucuresti – Brasov va costa peste 2,2 miliarde euro.