Sari direct la conținut

Autostrada „Moldovei” A7: Au fost semnate contractele de execuție pentru 16 km din tronsonul Buzău – Focșani

HotNews.ro
Autostrada A7 Buzau - Focsani, Foto: Hotnews
Autostrada A7 Buzau - Focsani, Foto: Hotnews

Contractele pentru două din cele patru tronsoane ale secțiunii Buzău – Focșani, parte din autostrada „Moldovei” A7, au fost semnate marți de către Compania de Autostrăzi. Deși cele două loturi măsoară doar 16 km (plus câțiva kilometri de drum de legătură), ele sunt și cele mai complicate, fiind practic cele care înconjoară zonele urbane Buzău și Focșani.

CNAIR anunță că marți „au fost semnate contractele pentru execuția lucrărilor de construcție a Tronsonului 1 (km 0+000 – km 4+600) Buzău – Vadu Pașii și a Tronsonului 4 (km 71+500 – km 82+440) Mândrești Munteni – Focșani Nord din autostrada Buzău – Focșani.”

Constructorul ambelor loturi este Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL.

Surse apropiate situației spun că pe Loturile 2 și 3, cele din mijloc, tot oferta UMB ar fi în pole-position, dar mai sunt pași administrativi de făcut până la semnarea contractelor, inclusiv rezolvarea potențialelor contestații.

FOTO – Traseul și loturile autostrăzii A7 Buzău – Focșani

A7 Buzău – Focșani, Lotul 1 – Buzău – Vadu Pașii

Lungime: 4,6 km autostradă (+ aprox. 8 km drum de legătură DN2-DJ203K)

Constructor: Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL:

Valoare: 689.285.996,26 Lei, fără T.V.A.

Termen de execuție (de la începerea lucrărilor): 20 de luni

A7 Buzău – Focșani, Lotul 4 – Mândrești Munteni – Focșani Nord

Lungime: 10,94 km (+4 km drum de legătură cu DN2D)

Constructor: Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL

Valoare: 763.720.833,05 Lei, fără T.V.A.

Termen de execuție (de la începerea lucrărilor): 20 de luni

A7 – Autostrada finanțată prin PNRR, dar cu termen limită pentru finalizare

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

În momentul de față toate tronsoanele au fost scoase la licitație (ultimele în luna august 2022), deși pentru A7 au tot fost promise încă din 2020.

Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Foto: Traseul autostrăzii A7.

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.

*Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud – „Coloana vertebrală” a Moldovei – și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

VEZI ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro