Autostrada Moldovei A7: Licitația pentru primul tronson din A7, 63 de km dintre Ploiești și Buzău, trimisă spre validare
„Vestea bună a zilei: Licitația pentru primul tronson din A7, cei 63 de km dintre Autostrada A3 (Dumbrava) și Buzău, trimisă la ANAP”, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Odată validată de către ANAP, licitația va fi publicată pentru depunerea ofertelor pentru execuția directă a autostrăzii al cărei proiectare a fost deja realizată. Termen de execuție: 20 de luni.
„Astăzi a fost încărcată pe sistemul de licitații publice, documentația A7 Ploiești (Dumbrava)-Buzău, pentru validarea de către Agenția Națională de Achiziții Publice. După validarea de către ANAP, licitația va fi publică pe SICAP pentru depunerea de oferte”, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
„Subliniez că licitația este pentru EXECUȚIA LUCRĂRILOR adică efectiv construire. Proiectul tehnic de execuție este deja făcut și parte din documentație. Asta înseamnă că imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren”, anunță Drulă.
Autostrada A7 Ploiești (Dumbrava) – Buzău va fi împărțită în trei loturi
Potrivit acestuia, termenul de execuția a lucrărilor este de 20 de luni, iar tronsonul A7 Ploiești (Dumbrava) – Buzău va fi împărțit în trei loturi:
1) Nod Dumbrava pe A3 București – Ploiești -> Mizil: 21km
2) Mizil – Pietroasele: 28,35km
3) Pietroasele – Buzău: 13,90km
„Sunt prevăzute 6 noduri rutiere (vedeti planșele pentru amplasare), 42 de poduri/pasaje/viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere. Perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice în spațiile de servicii”, spune Drulă.
Click pe poză pt mărire
„A7 este coloana vertebrală a Moldovei. 320km de la Pașcani pâna la autostrada A3 București-Ploiești (Dumbrava), trecând pe lângă Bacău, Adjud, Focșani și Buzău. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră propus în PNRR. Ne propunem ca până la sfârșitul verii să scoatem la licitație sectorul Buzău-Focșani, iar până la sfârșitul anului Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani”, a mai spus Drulă.
UPDATE – CNAIR a publicat și valorile estimate pentru cele trei loturi scoase la licitație:
1. Dumbrava – Mizil: 21 km, 2 noduri rutiere, 15 lucrări de artă – 1,65 mld lei fără TVA
2. Mizil – Pietroasele: 28,35 km, 2 noduri rutiere, 20 lucrări de artă – 1,47 mld lei fără TVA
3. Pietroasele – Buzău: 13,9 km, 2 noduri rutiere, 9 lucrări de artă – 1,16 mld lei fără TVA
Foto: Traseul autostrăzii A7. Traseul pentru Pașcani – Suceava – Siret este orientativ* / Vezi aici traseul A7 de la Ploiești la Pașcani / Vezi aici traseul studiat de la Pașcani la Siret
Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85
Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei.
Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud – „Coloana vertebrală” a Moldovei – și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.
Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.
CITEȘTE ȘI: