Sari direct la conținut

Autostrada Moldovei: Au fost semnate contractele cu constructorul român UMB pentru cei 96 de kilometri de la Focșani la Bacău / Când ar urma să fie gata

HotNews.ro
Traseul Autostrazii A7 Focșani - Bacău, Foto: Hotnews
Traseul Autostrazii A7 Focșani - Bacău, Foto: Hotnews

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a semnat joi cu constructorul român UMB contractele de execuție pentru cele trei loturi ale autostrăzii A7 de la Focșani la Bacău, cea mai lungă secțiune a Autostrăzii Moldovei Ploiești – Pașcani. Cele trei tronsoane au o lungime de aproape 96 de kilometri, durata de execuție este de 30 de luni, iar valoarea contractelor – finanțate parțial prin PNRR – se ridică la 6,5 miliarde de lei.

Astfel, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor pentru construcția celor 95,9 km ai autostrăzii Focșani – Bacău, pentru toate cele trei loturi, cu Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

Contractele prevăd construcția celor trei loturi ale autostrăzii Focșani – Bacău, astfel:

  • Lotul 1: (Focșani – Domnești Târg) în lungime de 35,60 km
  • Lotul 2: (Domnești Târg – Răcăciuni) în lungime de 38,78 km
  • Lotul 3: (Răcăciuni – Bacău) în lungime de 21,52 km

De asemenea, conform CNAIR, a fost semnat și contractul de finanțare, prin PNRR, în valoare de 9,1 miliarde lei, pentru construcția acestei autostrăzi.

Perioada de execuție a lucrărilor pentru fiecare lot este de 30 de luni.

Pe traseul autostrăzii vor fi construite 91 de poduri și pasaje, după cum urmează:

  • Lotul 1: 32 poduri/pasaje, în lungime totală de 4.909,50 m, dintre care pasajul superior peste Canal Siret – Baragan și peste CF500, Km 4+750 (1177,90m) având o complexitate tehnică ridicată.
  • Lotul 2: 35 poduri/pasaje, în lungime totală de 3.691,80 m, dintre care pasajul superior peste DN 2 și CF500, Km 36+449 (909,75 m)
  • Lotul 3: 24 poduri/pasaje, în lungime totală de 3.581,20 m, dintre care pasajul superior peste CF500, drum local și canale, Km 83+548 (1.215,70 m)

La licitația pentru sectorul Focșani – Bacău au fost depuse în luna septembrie 12 oferte.

Autostrada A7 în Moldova, o afacere UMB cap-coadă?

În prezent, UMB are contracte semnate pe Loturile 4 și 1 din A7 Buzău – Focșani, în total circa 16 km, dar a fost desemnată câștigătoare și pe loturile 2 și 3 din mijloc (circa 66 km). Pe cele două loturi din mijloc, însă, nu s-au semnat încă contractele de execuție.

În plus, UMB a mai depus oferte și pentru toate cele trei loturi (77km) de la Bacău la Pașcani.

Compania a fost în ultimii ani cea mai performantă din rândul constructorilor de autostrăzi, reușind mobilizări exemplare pe șantiere și chiar și inaugurări înaintea termenelor contractuale.

Aici mai putem aminti că tot UMB a construit și finalizat înainte de termen singura bucată din A7 deschisă traficului în prezent: 16 km drept centură a Bacăului.

Dacă ar reuși să câștige toate tronsoanele licitate acum pe A7, UMB – companie din Bacău la origini, ar ajunge practic să lucreze pe un front neîntrerupt de peste 250 de kilometri de autostradă, toți în Moldova.

Vezi și: VIDEO Avans impresionant al constructorului român UMB pe autostrada „Moldovei” A7 în doar două luni / Cum se vede din satelit „cocoașa de la Focșani”

A7 – Autostrada finanțată prin PNRR, dar cu termen limită pentru finalizare

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

În momentul de față toate tronsoanele au fost scoase la licitație (ultimele în luna august 2022), deși pentru A7 au tot fost promise încă din 2020.

Până în acest moment, au fost contractate doar două loturi (49 km) din cele trei de pe Ploiești (Dumbrava) – Buzău și cele două loturi de capăt (16km) ale tronsonului Buzău – Focșani (4 loturi – total 83 km).

Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.

*Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud – „Coloana vertebrală” a Moldovei – și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro