Autostrada „Unirii” A8: A fost semnat contractul pentru proiectarea tronsonului Tg. Neamț – Iași – Ungheni
Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru cei circa 100 de km din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni a fost semnat de către Compania de Autostrăzi. Contractul de circa 59 de milioane de lei a fost semnat cu Consitrans, iar termenul contractual este de 25 de luni. Ministrul Transporturilor a declarat însă în repetate rânduri că dorește finalizarea unor porțiuni înainte pentru a le scoate la licitația de execuție mai devreme.
„La semnarea care a avut loc la sediul CNAIR, i-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos și Lețcani”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
„Moldova a așteptat suficient ca să aibă drumuri moderne. Pentru mine atât A8, cât și A7 sunt priorități și facem toate eforturile împreună cu echipa din minister și CNAIR ca să devină realitate în teren cât mai repede. Vrem și ne luptăm ca ambele proiecte să aibă finanțare din PNRR”, a declarat Drulă.
Durata de realizare a serviciilor de proiectare este de 25 luni din care:
1) 12 luni pt Revizuire/Completare Studiu de Fezabilitate (SF)
2) 6 luni pt realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC), inclusiv verificarea P.A.C. de specialiști atestați
3) 6 luni pt elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE) si Detalii de Execuție (DE), inclusiv verificarea de verificatori atestați
4) 1 lună pt asistența tehnică pt cererea de finanțare, asistența tehnică pt contractarea execuției lucrărilor
Autostrada Târgu Neamț – Iași -Ungheni reprezintă un tronson din viitoarea Autostrada A8 Târgu Mureș – Tg.Neamț – Iași – Ungheni ce va străbate județele Mureș, Harghita, Neamț și Iași și va avea o lungime de aproximativ 320 de km.
Sector Târgu Neamț – Iași – Ungheni va avea o lungime de 100,14 km.
Conform datelor din Caietul de Sarcini, Prestatorul va elabora următoarele documentații:
• Studiul de Fezabilitate revizuit/completat/actualizat pentru Autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni
• Proiectul pentru Obținerea Autorizației de Construire
• Proiectului tehnic de execuție
• Publicitatea proiectului
• Documentația tehnică și consultanță în cadrul elaborării cererii de finanțare (fonduri europene)
• Documentația tehnică pentru atribuirea contractului de execuție, pe loturi care se vor stabili după finalizarea Studiului de Fezabilitate
• Asistență tehnică pentru perioada de execuție a lucrărilor în calitate de proiectant al lucrărilor de construire Autostrada Tg.Neamț-lași-Ungheni
Prestatorul va identifica 2 variante de traseu posibile și va recomanda, pe baza unei analize multicriterială, o variantă pentru compararea cu varianta optimă avizată în Studiul de Fezabilitate elaborat în 2011 revizuită, conform informațiilor din Caietul de Sarcini consultat de HotNews.ro
Punctul de începere al proiectului se păstrează (zona DN2/Moțca), astfel încât să fie asigurată conexiunea cu tronsonul Târgu Mureș-Târgu Neamț, de asemenea punctul de sfârșit al proiectului se păstrează pentru a asigura conexiunea cu Podul peste râul Prut, la Ungheni;
„Dezvoltarea variantelor de traseu se va face înspre nord de DN 28 și se va urmării o diminuare a costurilor cu construcția obiectivului, față de valorile esimate la nivelul anului 2011, prin reanalizarea criteriilor de proiectare, a soluțiilor tehnice de execuție, modificarea liniei roșii a proiectului”, conform Caietului de Sarcini.
Traseul actual al tronsonului de autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni este împărțit în 4 sectoare, după cum urmează
• SECTORUL nr.1 – Km 0-km 32 , respectiv Târgu Neamț-Târgu Frumos ;
• SECTORUL nr.2 – Km 32-km 61, respectiv Târgu Frumos- DN 28 (zona Lețcani);
• SECTORUL nr.3 – Km 61-km 78, respectiv DN 28 (zona Lețcani)-DN 24 C (zona cât mai apropiată de municipiul Iași);
• SECTORUL nr.4 – Km 78- km 100, 14 (sfârșitul proiectului va fi în punctul vamal de la Pod peste Prut la Ungheni amplasat în UAT Golăiești)
Conform documentației scoasă la licitație, se va studia asigurarea legăturii cu Aeroportul Iași și viitorul Spital Regional din Iași.
„Prestatorul va avea în vedere și necesitatea conectării tronsonului de autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni cu tronsonul de autostrada Moldova A7 (Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Suceava-Siret)”, se arată în documentație.
Vitezele de proiectare utilizate pentru dimensionarea autostrăzii vor fi conform normativelor de proiectare în vigoare având valori cuprinse între 100km/h-140km/h. Se vor proiecta și perdele forestiere de protecție împotriva înzăpezirii.
Activitățile aferente studiului geotehnic se pot realiza etapizat, pe sectoarele de autostrada indicate mai jos:
Sector I – km 0+000 – km 32+000 = 32 km
Sector 2 – km 32+000 – km 61 +000 = 29 km
Sector 3 – km 61 +000 – km 78+000 = 17 km
Sector 4 – km 78+000 – km I 00+ 140 = 22, 14 km
Vezi și: