AVAS a numit un nou CA la Rodipet si si l-a desemnat pe Petre Rainof pentru functia de director general
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), actionarul majoritar al Rodipet, a numit miercuri un nou Consiliu de Administratie (CA) al distribuitorului de presa si l-a desemnat pe Petre Rainof pentru functia de director general, se arata intr-un comunicat al institutiei. Totodata, AVAS a aprobat efectuarea unei expertize in vederea stabilirii prejudiciilor cauzate Autoritatii si societatii de catre fostul proprietar.
Noul Consiliu de Administratie este format din trei membri, reprezentanti ai AVAS, respectiv Mircea Negoita, Georgel Calin si Catalin Nitu, numarul acestora urmand sa fie suplimentat ulterior.
Tot in cursul zilei de miercuri, conducerea AVAS si cei trei membri ai Consiliului de Administratie al Rodipet, s-au intalnit cu reprezentantii editurilor de presa din Romania. In acest context AVAS a informat ca si-a mandat reprezentantii in Consiliul de Administratie al Rodipet sa il numeasca in functia de director general pe Petre Rainof. Acesta a fost director de marketing si comunicare la Electrica, iar in perioada aprilie 2006-iunie 2007 a fost consilier in administratia prezidentiala.
In acelasi timp, pentru maximizarea transparentei procesului de management al distribuitorului de presa si a procesului de administrare desfasurat de AVAS, reprezentantii conducerii Autoritatii au propus infiintarea unui Consiliu Consultativ din care sa faca parte reprezentantii Clubului Roman de Presa si cei ai editurilor de presa neafiliate la acest organism. Reprezentantii editurilor prezente la intalnire au stabilit, de comun acord, componenta Consiliului Consultativ, format din patru membri, cu un mandat de trei luni sau pana la suplimentarea membrilor CA al Rodipet. Cei patru membri sunt Hadrian Mateescu (reprezentant CRP din partea Adevarul Holding), Dan Apostolache (Publimedia International), Dan Saros (Ringier) si Gheorghe Anghel (Societatea R si publicatiile Hiparion Magazines).
AVAS mai arata ca pana la reglementarea situatiei Rodipet va organiza saptamanal intalniri intre conducerea Autoritatii, reprezentantii editurilor de presa si conducerea societatii.
Compania Rodipet a fost cumparata in decembrie 2003 de firma Magnar System Com din Otopeni, in urma unei tranzactii de sase milioane de euro. In 2006, statul a redobandit 45% din actiunile Rodipet in urma conversiei unor datorii de circa 17 milioane de lei, participatie pe care a vandut-o ulterior catre Magnar Two (fosta Magnar System Com), din grupul Awdi.
In urma tranzactiei, Magnar Two detine un pachet de 83,9% din actiunile Rodipet. Restul titlurilor sunt detinute de Supremo Corporation (15,78%), Monalisa Investments (0,1%), ambele facand parte din grupul Awdi, si persoanele fizice Awdi Hassan si Awdi Mehdi, fiecare avand 0,1% din actiuni.
In luna martie, Colegiul Director al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a hotarat insa desfiintarea contractului de privatizare a Rodipet deoarece cumparatorul nu si-a respectat obligatiile investitionale, pentru ca apoi, prin decizia judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, Autoritatea sa fie reinscrisa in lista actionarilor Network Press Concept, cu 51% din capitalul social al acestei firmei.