Sari direct la conținut

AVAS ar putea ceda actiunile SNAM catre SIF Oltenia in schimbul titlurilor Automobile Craiova

HotNews.ro

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) ar putea ceda Societatii de Investitii Financiare (SIF) Oltenia titlurile pe care le detine la Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM) in schimbul unui pachet de actiuni Automobile Craiova, fapt ce ar duce la un monopol privat asupra resurselor de ape minerale, a declarat marti Octavian Cretu, presedintele APEMIN, citat de NewsIn. Patronatele din industria apelor minerale cer interventia sefului statului pentru a stopa schimbul de actiuni.

„Este vorba despre incercarea de a se face un schimb de actiuni, in aceasta saptamana, intre SIF Oltenia si AVAS, schimb prin care se urmareste compensarea unor actiuni pe care SIF le are la Automobile Craiova cu actiunile detinute de AVAS la SNAM”, se arata in textul scrisorii adresata presedintelui Traian Basescu. In prezent, SIF Oltenia detine 22,60% din actiunile Automobile Craiova.

„Prin aceasta decizie toate licentele de exploatare ar incapea pe mana unor societati comerciale sau a unor persoane fizice”, a mai spus presedintele APEMIN, Octavian Cretu.

Conform acestuia, in urma schimbului propus se va ajunge ca o entitate economica privata sa detina un monopol de stat cu consecinte negative asupra incasarilor la bugetul statului, cat si asupra pietei si a mediului concurential.

Reprezentantii APEMIN au mai declarat ca in industria apelor minerale s-a investit pana acum peste un miliard de euro de catre 26 de firme private romane si straine, care, ca urmare a existentei SNAM, au statutul de consumatori captivi, iar prin transferarea actiunilor de catre AVAS vor fi pusi la discretia unei firme private impreuna cu invetitiile facute.

„Daca acest schimb va avea loc, vom solicita anularea acestuia in instanta, iar daca nu vom obtine acest lucru in Romania vom merge la Comisia Europeana”, a declarat Octavian Cretu.

In acest moment, redeventele miniere, pentru toate resursele minerale ale tarii, cu exceptia apelor minerale naturale, sunt incasate de Statul Roman, prin Ministerul Finatelor, in conturile de trezorerie. Redeventa pentru apele minerale este actualmente incasata de catre SNAM, desi Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANMR) este administratorul tuturor resurselor minerale ale tarii, inclusiv al apelor minerale.

Astfel, SNAM vinde catre producatori 90% din apa minerala imbuteliata in prezent in Romania, incasand in numele si pe seama statului redeventa miniera, din care plateste conturilor trezoreriei statului numai 2%.

Presedintele SNAM, Iosif Nagy, a declarat marti ca societatea are un pret unic de vanzare al apei minerale de 9,26 lei pe metru cub, iar redeventa catre statul roman se plateste trimestrial. Acesta a mai precizat ca a initiat un proiect de lege prin care SNAM sa fie transformata intr-un departament al ANRM, insa acest proiect a ramas doar in faza de propunere.

Potrivit presedintelui SNAM, societatea a inregistrat in 2007 un profit de trei milioane de lei, din care s-au platit impozitele, taxele, redeventa precum si dividendele, iar cifra de afaceri a fost de zece milioane de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro