Aventura ideilor si despărțirea de ideologie

Am polemizat acum câţiva ani, înainte de stingerea sa din viaţă, cu profesorul Ion Ianoşi. Mă atacase în al său masiv volum memorialistic intitulat „Internaţionala mea”. Căutase cu penseta citate din tinereţe care, credea el, mă „demascau” drept un „renegat”. Vechi năravuri de instructor la Secția Cultură a CC al PMR.

Sincer vorbind, chiar mi-a făcut plăcere că mă numea un “aventurier al ideilor”. Accept cu mândrie acest apelativ. Un aventurier nu se oprește din drum. Este un etern cautator. Am fost şi rămân îndrăgostit de aventura ideilor. Dar nu uit că ideile au consecinţe, uneori de-a dreptul catastrofale. Un adevăr esenţial pe care profesorul Ianoşi, expert al raţionalizărilor dialectice, adică sofistice, prefera să-l oculteze ori să-l edulcoreze.

Orice fanatism este o forma de orbire. Rațiunea este un dar divin, scria Czeslaw Milosz citand-o pe marea ganditoare elvetiana Jeanne Hersch. A o disprețui înseamnă sa sfidezi tot ceea ce ne definește ca ființe capabile sa faca distincții morale. Hannah Arendt a spus ca totalitarismul urmărește două scopuri esentiale: sa distruga fiinta juridica si sa mutileze pana la anihilare fiinta morala. Le-am vorbit recent studentilor mei despre duelul spiritual dintre Naphta si Settembrini în marele roman al prăbușirii Europei care este „Muntele vrăjit” de Thomas Mann. Duelul nu s-a încheiat. Iar în aceasta lupta, eu si prietenii mei ne situăm de partea lui Settembrini, a Luminilor, nu a lui Naphta, calugarul mistic modelat după chipul si asemanarea fostului neo-kantian transfigurat în comisar marxist Georg Lukács…

Trăim o perioadă de revenire a stafiilor radicale. Renasc stihii populiste si obsesii extremiste. Luminile sunt puse sub semnul întrebării si se profesează fantasme vindicative. Miliardarii din Silicon Valley redescopera miturile Societății Thule si propaga, evolian, guenonian, ba chiar si girardian, revolta impotriva lumii moderne.

Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a dispreţuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă şi contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, Banul cu Evreul, iudaismul cu capitalismul, cu moneda, cu dobânda, cu sistemul bancar. Chiar şi în corespondenţa sa privată cu Friedrich Engels şi alţi camarazi de idei, Marx nu ezita să utilizeze „argumente“ de acest gen, dacă despre argumente vorbim.

Anticapitalismul, antiliberalismul şi antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei „anti“. Exemplele abundă. Noile populisme (orbanismul, putinismul, lepenismul, partidele mișcări gen AUR) apelează la vechile clişee etnocentrice şi xenofobe, nu pregetă să exploateze, cinic şi manipulativ, temeri, fobii şi resentimente individuale şi colective. Extremismul funcţionează ca un perfect etanș sistem de certitudini. Extremiștii sunt convinși ca îndeplinesc porunci divine. Religiile politice sunt fenomene moderne de masa, nemijlocit legate de tehnologiile propagandei si agitatiei. Sindicalistul revoluționar Georges Sorel se identifica emoțional si ideologic cu spiritul revolutionar bolsevic si fascist. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro