Skip to content

Avertisment CNAIR privind existenţa unui site neautorizat care vinde rovinietă: Achitați doar de pe portalul oficial

Maria Ionescu

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) îi avertizează, miercuri, pe utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din România că a identificat în mediul online un portal neautorizat de vânzare a rovinietei, care percepe, pe lângă tariful în vigoare, şi un cost suplimentar de 12%. CNAIR îi îndeamnă asltfel pe cumpărători să achite rovinieta doar de pe portalul oficial sau la distribuitorii autorizaţi.

CNAIR informează într-un comunicat că a identificat în mediul online portalul https://erovinieta.net/, deţinut de SC NETHUT DIGITAL SRL, portal care nu este autorizat de CNAIR pentru încasarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din România (rovinieta).

CNAIR indică totodată că, la cumpărarea unei roviniete de pe site-ul erovinieta.net, utilizatorii plătesc, pe lângă tariful reglementat de legislaţia in vigoare (OG nr. 15/2002), şi un cost suplimentar de 12% pentru „servicii de procesare şi emitere manuală rovinietă”.

„Prin comparaţie” – explică CNAIR – „pentru o rovinietă achiziţionată prin portalurile web autorizate de către CNAIR, cu valabilitate de 12 luni pentru un autoturism, un utilizator achită în luna aprilie 2026 suma de 254,95 lei inclusiv TVA, reprezentând tariful reglementat de legislaţia în vigoare, în timp ce pentru achiziţia aceleiaşi roviniete de pe portalul https://erovinieta.net/, utilizatorul va achita 285,54 lei inclusiv TVA, din care 30,59 lei inclusiv TVA reprezintă „servicii de procesare şi emitere manuală rovinietă”.

„În raport cu situaţia prezentată, aducem la cunoştinţa utilizatorilor că CNAIR nu îşi asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea şi achiziţia de către utilizatori a rovinietelor de pe portaluri neautorizate de CNAIR. Rugăm utilizatorii să achite rovinieta doar de pe portalul oficial al CNAIR, disponibil la adresa www.erovinieta.ro, sau la distribuitorii autorizaţi, ale căror puncte de distribuţie/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al CNAIR la adresa www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie”, mai transmite CNAIR.