Avertizare cod galben de inundatii pe rauri din cinci judete
Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundatii pe rauri din judetele Maramures, Satu Mare, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin si Timis, valabila de luni seara pana marti dupa-amiaza, informeaza Mediafax.
Potrivit avertizarii cod galben emise de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, de luni, ora 20.00, pana marti, ora 16.00, pe raurile mici din cele cinci judete se pot produce scurgeri pe versanti, torenti si viituri rapide, cu posibile efecte de inundatii locale.
Codul galben de inundatii a fost instituit pe raurile din bazinele hidrografice Viseu, Iza, Tur, Lapus (judetele Maramures si Satu Mare), Somesul Mare si afluentii sai din judetul Bistrita-Nasaud, afluentii Timisului din bazinul superior si mijlociu, Barzava, Moravita, Caras (judetele Caras-Severin si Timis).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenti de grad inferior ai raurilor aflate sub avertizare, a precizat INHGA.
Meteorologii au atentionat ca, de luni, ora 18.00, pana marti, la aceeasi ora, precipitatiile se vor extinde dinspre vest si vor cuprinde treptat toata tara. Ploile vor avea si caracter de aversa, iar in vest si nord-vest, cantitatile de apa vor depasi, pe arii restranse, 15-20 de litri pe metru patrat.
In Maramures, nordul Moldovei si estul Transilvaniei vor fi precipitatii mixte, iar in zona montana vor predomina ninsorile, care pe creste vor fi temporar viscolite.
In cursul zilei de marti, vantul se va intensifica temporar in majoritatea zonelor, la rafala vitezele vor depasi local 50 de kilometri pe ora, iar la munte, in special in Muntii Banatului si pe crestele Carpatilor Meridionali va sufla tare, cu peste 70 de kilometri pe ora.