Avioane militare vor zbura la joasă înălțime în toată România. Când începe exercițiul „Burebista 26”
Forţele Aeriene Române anunță că desfăşoară, în câteva zile, un exerciţiu militar „complex” şi „după un scenariu fictiv”.
„Forţele Aeriene Române desfăşoară, în perioada 14 – 25.09.2026, exerciţiul ,,BUREBISTA 26” pe întreg teritoriul naţional”, au anunțat vineri seară Forțele Aeriene.
Potrivit Forțelor Aeriene, exerciţiul este unul complex şi se desfăşoară după un scenariu fictiv la care participă toate structurile de comandă-control și execuție din Forțele Aeriene Române, cu sprijinul Forțelor Terestre, Forțelor Navale și Forțelor pentru Operații Speciale.
„Scopul acestui exerciţiu este de antrenare a structurilor din Forțele Aeriene Române în context integrat şi interarme, pentru planificarea şi ducerea acţiunilor de luptă în cadrul operaţiei aeriene”, au precizat Forțele Aeriene. .
În perioada de desfăşurare a acestui exerciţiu vor avea loc deplasări de tehnică militară şi personal pe rute terestre şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional, au precizat Forțele Aeriene.