Avion de vânătoare F-16 Fighting Falcon, prăbușit pe o bază militară cheie a SUA din Germania
Un avion de vânătoare F-16 desfășurat la baza aeriană americană Spangdahlem din vestul Germaniei s-a prăbușit marți după-amiază, a anunțat armata SUA, precizând că un pilot s-a catapultat în siguranță și primește îngrijiri medicale, scriu Reuters și AFP.
Cauza incidentului este în curs de investigare, a precizat armata americană într-un comunicat, personalul de intervenție de urgență aflându-se la locul accidentului.
Autoritatea germană de control al traficului aerian a precizat, într-un comunicat separat, că, în total, patru avioane de luptă F-16 participau la un exercițiu de antrenament.
„Două se aflau încă în zona de antrenament, în timp ce celelalte două se întorceau la baza aeriană Spangdahlem. Se presupune că unul dintre aceste două avioane s-a prăbușit în timpul apropierii de aterizare”, a precizat autoritatea, adăugând că celelalte avioane F-16 au aterizat la baza Forțelor Aeriene ale SUA din Ramstein.
Pilot rănit
Autoritățile locale din vestul Germaniei au anunțat că un pilot a fost rănit în urma prăbușirii avionului de luptă pe teritoriul bazei aeriene americane, situată în apropierea frontierei cu Luxemburg.
Autorităților din Bitburg-Prüm, din regiunea Eifel, au precizat și ele că, în prezent, cauzele incidentului nu sunt cunoscute.
Serviciile locale de pompieri și de protecție civilă și-au încheiat intervenția la fața locului, conform acestor autorități.
Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a bazei a declarat că „a avut loc un incident aerian pe linia de zbor”, în zona situată lângă pista de decolare.
„Pilotul s-a catapultat fără probleme din aeronavă și primește îngrijiri medicale”, a adăugat ea.
Aeronava în cauză era un avion de vânătoare F-16 „Fighting Falcon”, a precizat baza aeriană.
„Cauza incidentului face obiectul unei anchete”, a mai transmis baza militară americană.
Baza Spangdahlem găzduiește cea de-a 52-a escadrilă de vânătoare a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, care reunește aproximativ 5.000 de militari și civili desfășurați în cinci țări diferite.
Aceasta „permite proiectarea puterii americane prin sprijinirea operațiunilor de mobilitate aeriană ale Comandamentului Forțelor Aeriene ale SUA în Europa, Africa și Asia de Sud-Vest”, potrivit site-ului bazei.