Aznavour a murit la vârsta de 94 de ani. Melancolia lui mi-a intrat în sânge

Aznavour era “un trist”. De câte ori l-am ascultat, parcă-mi făcea injecții cu melanholie. Își cânta-des-compunea propriile stări sufletești. În tinerețe, a bătut podelele cabaretelor împreună cu Edith Piaf. Și și-a cântat melancolia-șansonetele sale până în ultimele clipe ale vârstei de 94 de ani.

A bătut toate topurile europene cu balada “She”:

Eu însă am trăit cu La Boheme. Aveți aici tot jocul lui Aznavour. Vocea bărbătească, stăpânită discret-tandru. Mișcarea visătoare a trupului:

A vorbit mult în cântecele lui. Despre viața ca un circ. De aia sunt setat pe “Les comédiens”:

Aveți aici o selecție de melanholii:

Faima sa de muzician i-a adus și roluri în film. Iată-l în Francois Truffaut Tirez Sur la Pianiste (Shoot the Piano Player)

Și în Claude Chabrol Les Fantômes du Chapelier (The Hatter’s Ghost)

Dar și în Volker Schlöndorff „Le Tambour” (The Tin Drum)

Mai multe detalii de viață: