Sari direct la conținut

Banca Comerciala Feroviara isi lanseaza operatiunile in 23 noiembrie. Banca va trece pe profit in al treilea an de functionare

HotNews.ro

Banca Comerciala Feroviara (BCF) isi va lansa operatiunile comerciale in data de 23 noiembrie, prima sucursala urmand a fi deschisa la Arad, a declarat joi Petre Tulin, directorul general al noii institutii financiare.

Acesta a mai spus ca in primul an de functionare vor fi deschise 14 sucursale, pentru ca in 2011 sa mai fie deschise inca patru unitati. Tulin a precizat ca, la inceput, banca se va concentra in special pe acoperirea zonei de vest si de sud a tarii.

In prima faza, BCF se va adresa segmentului corporate, urmand sa deruleze operatiuni in lei si valuta in conturi curente si de depozit, urmand ca apoi sa ofere si servicii pentru IMM-uri, persoane fizice si microintreprinderi. Reprezentantii bancii au anuntat ca au depus documentatia la Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru inceperea operatiunilor de creditare, urmand sa deruleze activitati pe acest segment in primele luni din 2010.

Oficialii estimeaza ca in primul an de activitate BCF va atrage depozite de circa 100 milioane de euro, cea mai mare parte a acestora din partea segmentului corporate.

Banca va trece pe profit in al treilea an de functionare

Petre Tulin a aratat ca politica de dezvoltare a bancii vizeaza o crestere sustenabila a cifrei de afaceri, bazata pe o atitudine prudenta in administrarea riscurilor, care sa asigure stabilitatea si viabilitatea institutiei pe termen lung. El a mai aratat ca actionarii s-au angajat sa reinvesteasca profitul bancii in primii cinci ani de activitate.

Seful noii banci a precizat ca se asteapta ca rezultatele financiare din acest an sa fie mai bune decat cele provizionate, BCF urmand sa inregistreze pierderi de sub doua milioane de lei, fata de 5,4 milioane de lei cat se estima in planul de afaceri. Banca Comerciala Feroviara ar urma sa treaca pe profit in 2011, insa acesta nu va fi semnificativ.

Actionarul majoritar al bancii, Valer Blidar, a precizat ca demararea operatiunilor a necesitat investitii de circa 6,5 milioane de euro, in cladiri, sistemul informatic si pregatirea personalului.

CFR Calatori si CFR Marfa vor intra in actionariatul bancii

Capitalul social initial al bancii este de 45 milioane de lei, insa in prima jumatate a anului trecut se va efectua o majorare de capital, de patru milioane de lei. „In prima jumatate a anului 2010 vom proceda la prima majorare de capital si vom atrage doi noi actionari, respectiv CFR Marfa si CFR Calatori”, a spus Blidar.

Valer Blidar detine 90,5% din capitalul bancii, din care 39,5% in mod direct si 51% prin intermediul a doua firme pe care le controleaza, respectiv Astra Vagoane Calatori SA (26%) si Tristar SRL (25%). Restul de 9,5% din capitalul social al bancii este detinut de Atelierele CFR Grivita Bucuresti. In prezent, banca are 45 de angajati, numarul acestora urmand sa ajunga in 2010 pana la aproximativ 170.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro