Sari direct la conținut

Banca Mondială: ​Pandemia a adus „un deceniu de pierderi” pentru economia mondială

HotNews.ro
Banca Mondială: ​Pandemia a adus „un deceniu de pierderi” pentru economia mondială

Economia globală ar fi pierdut 10 ani de creşteri, în contextul în care criza generată de COVID-19 a declanşat cea mai gravă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, a declarat Banca Mondială, conform CNBC, citează Mediafax.

„Dacă istoria ne poate învăţa ceva, economia mondială se îndreaptă către un deceniu de rezultate economice dezamăgitoare dacă nu vor fi lansate reforme semnificative”, a declarat instituţia din Washington DC.

Banca a mai adăugat că viitoarele creşteri globale vor înregistra în medie un ritm de 1,9% pe an între 2020 şi 2029. Înainte de coronavirus, creşterile potenţiale erau estimate la 2,1% pentru următorul deceniu.

Previziunile vor rămâne în picioare chiar dacă economia mondială va reveni anul acesta la nivelurile din 2019. După o contracţie de 4,3% în 2020, Banca Mondială prevede un plus de 4% în 2021.

Totuşi, nu totul este pierdut. Banca a declarat că există trei măsuri pe care le pot lua autorităţile odată ce va lua sfârşit criza, numind aici accelerarea cheltuielilor în infrastructură, creşterea numărului de femei în cadrul forţei de muncă şi diversificarea economiei. În plus, reformele pe care le vor lansa ţările ar trebui să depindă în totalitate de finanţele publice, structurile economice şi priorităţile statelor respective.

Banca a mai estimat că economia României va creşte cu 3,5% în 2021 şi cu 4,1% în 2022. Anul trecut, produsul intern brut (PIB) a suferit un declin de circa 5%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro