Banca Mondială: Povestea celor două Românii / Contractul social al României e sub tensiune din cauza sentimentului de sărăcie / Cele 9 priorități

Dezvoltarea socioeconomică a României din ultima perioadă ilustrează aceeași „poveste a celor două Românii”: una urbană, dinamică și integrată în UE, o alta rurală, săracă și izolată, arată o analiză a Băncii Mondiale (Diagnosticul sistematic de țară, ediția din acest an).

Informația din Raport, foarte pe scurt:

• Pentru a elimina decalajul de învățare față de colegii lor din București-Ilfov, elevii din restul țării ar avea nevoie, în medie, de peste doi ani de școlarizare suplimentară

• Contractul social al României se află sub tensiune din cauza sentimentului tot mai acut de sărăcie

• România este singura țară din UE care nu avea acces universal la apă curentă

• Inegalitățile uriașe legate de furnizarea serviciilor au generat decalaje la nivelul dezvoltării umane

• 15% din populația țării nu are asigurare de sănătate

• Probabilitatea de hipertensiune arterială este de aproape două ori mai mare în rândul persoanelor cele mai sărace decât în rândul celor cu un nivel de trai mai ridicat

România se află pe locul patru în UE ca nivel al inegalității veniturilor, după Bulgaria, Lituania și Letonia

Deși România, în ansamblu, este o economie cu venituri ridicate, nivelurile veniturilor variază foarte mult pe cuprinsul țării. Pe de o parte, municipiul București și județul Ilfov care îl înconjoară au înregistrat o creștere spectaculoasă, aici veniturile pe cap de locuitor fiind mai mari decât media UE încă din 2007. Alte orașe mari și dinamice — printre care Brașov, Cluj, Constanța și Timișoara — au devenit de asemenea centre prospere pentru afaceri, inovație și cultură.

Pe de altă parte, există zone rurale întinse, în special cele aflate departe de un centru urban dinamic, unde Venitul Național Brut pe cap de locuitor se află la nivelul unei țări cu venituri mici.

România se află pe locul patru în UE ca nivel al inegalității veniturilor, după Bulgaria, Lituania și Letonia. Eforturile de redistribuire prin impozite și cheltuieli sociale sunt relativ mari în România în comparație cu țările în curs de dezvoltare, dar mai mici decât în alte țări din Europa.

Contractul social al României se află sub tensiune din cauza sentimentului tot mai acut de sărăcie

Inegalitatea veniturilor între grupurile de populație este de asemenea ridicată: șomerii, lucrătorii independenți și vârstnicii care trăiesc singuri sunt semnificativ mai expuși sărăciei. Contractul social al României se află sub tensiune din cauza sentimentului tot mai acut de sărăcie și inegalitate larg răspândite: 76% dintre români consideră că lipsa drepturilor sociale este o problemă gravă, iar 59% consideră că îmbunătățirea nivelului de trai este cel mai important element pentru realizarea dezvoltării sociale și economice în UE.

Sărăcia este concentrată puternic în zonele rurale, unde trăiesc aproximativ 70% dintre persoanele sărace din România. În zonele rurale, ratele naționale ale riscului de sărăcie sunt de aproape șase ori mai mari decât în orașe.

Diferențele în ceea ce privește nivelul de trai sunt mari: în orașe, venitul mediu pe cap de locuitor e cu peste 60% mai mare decât în zonele rurale — un decalaj accentuat care a rămas aproape nemodificat în ultimul deceniu.

Decalajul dintre mediul urban și cel rural este vizibil și la nivelul serviciilor publice.

România este singura țară din UE care nu avea acces universal la apă curentă

Dacă în mediul urban serviciile de alimentare cu apă deservesc aproape 100% din populație, în mediul rural doar 39% și 15% din populație este racordată la sistemul de alimentare cu apă și, respectiv, la sistemul de canalizare.

În ceea ce privește infrastructura de transport, regiunile României sunt slab interconectate, iar indicele competitivității infrastructurii de transport se află cu mult sub media UE.

Inegalitățile uriașe legate de furnizarea serviciilor au generat decalaje la nivelul dezvoltării umane. Peste 15% din populația din zonele rurale raportează nevoi medicale nesatisfăcute, o pondere semnificativ mai mare decât în orașe.

Starea de sănătate variază de la un grup de venituri la altul, cu o prevalență mai mare a bolilor cronice la baza distribuției veniturilor: de exemplu, probabilitatea de hipertensiune arterială este de aproape două ori mai mare în rândul persoanelor cele mai sărace (19%) decât în rândul persoanelor cu un nivel de trai mai ridicat (10%).

Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, 15% din populația țării nu are asigurare de sănătate, ponderea fiind mai mare la cei cu veniturile mai mici.

Disparitatea rezultatelor educaționale este de asemenea mare: pentru a elimina decalajul de învățare față de colegii lor din București-Ilfov, elevii din restul țării ar avea nevoie, în medie, de peste doi ani de școlarizare suplimentară.

În plus, indicele capitalului uman (ICU) la nivel de județ este de 0,68 în București-Ilfov, dar scade la 0,51 în județul vecin Giurgiu — indicând un decalaj de aproape 20% între productivitățile potențiale ale copiilor născuți în cele două județe.

România se află în urma celorlalte țări din regiune în ceea ce privește incluziunea financiară, în special în zonele rurale. Mai mult de 30% dintre românii adulți nu au un cont bancar (unul dintre cele mai mari procente din UE), în zonele rurale ponderea populației insuficient deservite fiind chiar mai mare. Infrastructura de plată (de exem- plu bancomatele și terminalele POS) este subdezvoltată, iar serviciile financiare digitale, deși în creștere, sunt încă incipiente.

În plus, diferențele interne în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare a afacerilor sunt frapante: punctajul înregistrat de București în ceea ce privește indicele mediului de afaceri la nivel local este de aproape șapte ori mai mare decât cel al localității cu cel mai mic punctaj, respectiv Vaslui

O parte din prioritățile pe care ar trebui să ni le impunem:

• 1. Atenuarea impactului instabilității politice prin stabilirea de priorități strategice și în materie de cheltuieli pe termen mediu și lung

• 2. Creșterea încrederii cetățenilor în stat

• 3. Asigurarea sustenabilității fiscale

• 4. Consolidarea gestionării resurselor umane din sectorul public pentru a îmbunătăți prestarea serviciilor publice

• 5. Creșterea eficacității și a eficienței în prestarea de servicii publice la nivel central și local

• 6. Îmbunătățirea accesului persoanelor sărace, vulnerabile și din zone rurale la infrastructură și servicii publice de calitate

• 7. Asigurarea accesului echitabil la serviciile de asistență medicală

• 8. Asigurarea accesului la educație de calitate pentru toți

• 9. Consolidarea formării de competențe pe tot parcursul vieții, în special în cazul grupurilor vulnerabile