Banca Mondiala pregateste doua noi programe de finantare pentru Romania, in valoare totala de 750 milioane euro
Banca Mondiala are in pregatire doua noi programe suplimentare de asistenta financiara pentru Romania, care vizeaza sectorul de sanatate si pe cel al asistentei sociale, a declarat Catalin Pauna, senior economist la Banca Mondiala. Oficialul institutiei internationale a aratat ca valoarea totala a proiectelor este de 750 milioane de euro.
In domeniul sanatatii, programul in valoare de 250 milioane de euro al Bancii Mondiale vizeaza imbunatatirea serviciilor prin introducerea unor standarde de calitate. In ceea ce priveste proiectul din domeniul asistentei sociale, care are o valoare de 500 milioane de euro, acesta urmareste reorientarea sumelor alocate de statul roman catre cei care au cu adevarat nevoie de sprijin.
„Ar trebui sa spunem ca in acest stadiu aceste sume sunt indicative. In ceea ce priveste momentul in care vor fi acordate, nu cred ca vom putea sti deoarece aceste fonduri sunt conditionate de unele reforme”, a precizat Roy Canagarajah, economist sef pentru politici economice pentru Europa si Asia Centrala al BM.
El a mai spus ca punctele de referinta, in functie de care vor fi acordate transele, vor fi stabilite impreuna cu Guvernul.
In ceea ce priveste durata celor doua programe, Canagarajah a mentionat ca programele BM se intind de obicei pe o perioada de trei ani, dar exista posibilitatea prelungirii lor daca o serie de conditii nu vor fi indeplinite.
Roy Canagarajah a adaugat ca cele doua programe vor fi in extensia programului de ajutor pentru bugetul de stat aflat in desfasurare si care va fi incheiat.