Sari direct la conținut

Banca Nationala, intr-o mare confuzie!

Jurnalul National

Paradoxul frustrant al politicii economice romanesti este ca, si in anul de gratie 2005, in preajma aderarii la Uniunea Europeana, lupta impotriva inflatiei, inca cea mai inalta din regiune, se duce in continuare cu aceleasi mijloace monetare de pana acum, cu toate ca s-a dovedit de ani si ani ca inflatia in Romania are cauze economice structurale, si nu monetare.

De aceea, cu inflatia se lupta Banca Nationala, desi, dupa natura inflatiei romanesti, n-ar trebui sa fie treaba acestei institutii. Asta sa fie clar, indiferent de ceea ce scrie prin legi, altfel atat de invocate de Banca Nationala! Sa nu ne miram insa, in aceste conditii, ca atatea merg pe dos, chiar si cand economiei ii este mai bine decat atunci cand ii era foarte rau!

Si cum lupta Banca Nationala impotriva inflatiei?! Banca Nationala se forteaza sistematic sa mature piata de lei, dand fabuloase dobanzi bancilor pentru leii pe care ii imprumuta la dispozitia sa in scopul scoaterii de pe piata. Operatiunea se numeste sterilizare.

Si, in fiecare din ultimii ani in care inflatia a scazut in urma operatiunilor de sterilizare, s-au cheltuit sume in echivalent de 2-3 miliarde de euro, pentru ca ceea ce este considerat masa de lei in exces sa fie maturata de pe piata spre a nu se transforma in inflatie.

Operatiunea a functionat cu rezultate: inflatia a scazut, iar cursul leului a ramas totusi in umbra principalelor valute (dolarul si euro), nestricand regulile jocului pe care insasi viata le impusese de ani si ani.

Insa din momentul in care, practic din 2004, situatia cererii si a ofertei pe piata valutara romaneasca a basculat dramatic in urma masivelor intrari de valuta din partea lucratorilor romani in strainatate, investitiilor straine si capitalurilor speculative, operatiunea de sterilizare a leilor considerati in exces pe piata a reclamat Bancii Nationale fonduri carora nu le-a mai facut fata.

Evident, orice intrare de valuta in tara inseamna o contrapartida in lei care inunda bursc piata.

Apare deci nevoia unor cheltuieli si mai mari din partea Bancii Nationale pentru a scoate de pe piata acesti lei. Nevoile de fonduri au ajuns in rate anuale de peste 5 miliarde de euro. Banca Natioala a decis sa lase in seama cererii si a ofertei de pe piata cursul leului.

Si oferta de valuta mai mare decat cererea a dus cursul leului in sus! In sus au sarit imediat si cei care isi „dolarizasera” (sau „euroizasera”) socotelile si detinerile, pentru ca aprecierea leului ii trimite in pozitia perdanta. Exportatorii s-au pus chiar sa ia beregata Bancii Nationale, caci intarirea leului ii obliga pe unii chiar sa nu-si mai poata relua ciclul de productie.

Falimentele bat la usa exportatorilor.

Greseala impardonabila a Bancii Nationale, dincolo de ideea nefericita de a insista ca in atributiile ei legale nu este si sustinerea cursului, ci doar controlarea inflatiei, a fost ca, in loc de a spune adevarul si de a-si declara neputinta in fata valurilor de capitaluri din afara, s-a apucat sa teoretizeze situatia, din pacate si cu tot felul de jigniri la adresa exportatorilor, care, buni

sau rai, acestia sunt si pe care Banca Nationala oricum nu-i poate schimba de la o zi la alta.

Ba ca ar fi plangaciosi, ba ca n-au tinut cont de avertismentele ca va veni si „ora leului”, ba ca nu stiu sa foloseasca instrumentele de protectie impotriva riscului valutar, ba ca nu mai pot fi subventionati prin curs (de parca ar fi fost pana acum!), ba ca ar trebui eliminati cei care si asa exporta doar valoarea adaugata slaba.

Argumentele Bancii Nationale sunt de discutat, dar la rece, si nu la cald.

In practica insa, sunt complet inutile, chiar contraproductive! Dincolo de faptul ca dau impresia ca sunt teoretizarile unora care s-au inchis in turnurile de fildes ale economiei nominale, ignorandu-i pe cei care asuda pe meterezele economiei reale, oricum nu proiecteaza vreo alternativa la exporturile actuale, care sunt asa cum sunt! Nimeni nu-i poate inlocui pe exportatorii care vor fi scosi

din joc de aprecierea brusca si nefericita a leului, caci nu au ce sa puna in loc!

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro