Sari direct la conținut

Banca Vaticanului va fi condusa de un industrias german, baronul Ernst von Freyberg

HotNews.ro

Banca Vaticanului, IOR, va fi condusa de un industrias si aristrocrat german ales dupa ce postul a fost vacant timp de noua luni, a anuntat vineri Sfantul Scaun, ultima numire importanta intr-o functie facuta de Papa Benedict al XVI-lea inainte de demisia anuntata pentru 28 februarie, scrie AFP.

Ernst von Freyberg, membru al Ordinului de Malta, a fost ales dintre 40, apoi 6 si in cele din urma 3 candidati la banca Vaticanului (Institutul pentru operele religiei), unic in lume si aureolat de secrete.

Aceasta nominalizare era asteptata de mult timp, semn ca procesul de alegere a fost unul delicat, intr-un context de criza pentru banca.

Presa italiana afirma ca problema conducerii Bancii Vaticanului a continuat sa creeze puternice tensiuni intre cardinali pana in ultima clipa, in special in jurul numarului doi al Vaticanului, cardinalul Tarcisio Bertone, fidel lui Benedict al XVI-lea.

Aceste suspiciuni „nu corespund realitatii” si nu exista „comploturi” la Vatican, a replicat purtatorul de cuvant al Sfantului Scaun, Federico Lombardi.

Fostul presedinte, Ettore Gotti Tedeschi, a fost demis in mai, dezvaluind luptele legate de gestiunea bancii: sefia italianului, numit in septembrie 2009 pentru a ajuta Vaticanul sa intre pe listate statelor „curate” care respecta normele impotriva spalarii de ani, a fost considerata deficienta si neglijenta.

Coincidenta tulburatoare, demiterea sa venea in acealasi moment cu arestarea majordomului Paolo Gabriele, condamnat ulterior pentru ca a transmis in exterior mesaje confidentiale ale Papei, in scandalul „Vatileaks”.

Banca Vaticanului a fost teatrul unor scandaluri rasunatoare, cel mai grav implicand in 1982 loja masonica ilegala (P2), CIA si mafia.

Patrimoniul sau a fost evaluat la circa 5 miliarde de euro iar clientii sunt preoti, oameni religiosi, conferinte episcopale, fundatii.

In iulie anul trecut, un raport Moneyval (grup de experti ai Consiliului Europei in problematica spalarii banilor) a apreciat ca autoritatile de la Vatican au realizat „un foarte lung parcurs intr-un timp foarte scurt”, dar mai raman lucruri de facut.

„Papa nu-l cunoaste personal pe Freyberg, familia sa nu ii este necunoscuta, dar nu a intervenit in nominalizare”, a spus parintele Lombardi, in conditiile in care Benedict al XVI-lea a aprobat aceasta numire, dar alegerea a fost facuta de un consiliu de episcopi.

Avocat german, co-fondator al societatii de investitii Daiwa Corporate Advisory Partners, este din din 2012 presedintele grupului de santiere navale din Hamburg Blohm+Voss si membru in diverse consilii de administratie, printre care Manpower GmbH.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro