Skip to content
Justiție, Foto: Freepik.com

Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat, pe Facebook, la violențe împotriva magistraților

Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, pe Facebook, în august 2025, la acțiuni violente împotriva magistraților.

„În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook săvârşească infracţiuni (de violare de domiciliu, de viol şi de ultraj judiciar) împotriva magistraţilor români (judecători şi procurori) şi a membrilor de familie/apropiaţilor acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului, conform Agerpres.

Ce a scris pe Facebook

Potrivit procurorilor, inculpatul a comentat la o postare a unui alt utilizator care făcea apel, în termeni extrem de violenți, la comiterea unor infracțiuni împotriva judecătorilor. 

„Magistraţii, dacă n-au frică de Dumnezeu, poate n-ar fi rău să le fie insuflată o teamă oarecare, inclusiv cea propusă de către (…), în ultimă instanţă. Cred că respectiva persoană a fost victimă a sistemului judiciar, dacă a ajuns să propună aşa ceva. Cumva, magistraţii vor fi retribuiţi şi pentru perioada de suspendare a activităţii? Dacă, similar, vor proceda şi alte categorii socio-profesionale, îndeosebi militarii, cei cu aceleaşi rigori şi interdicţii?” 

Inculpatul se referea în comentariul său la postarea unui alt utilizator al platformei menționate, cu următorul mesaj text: „Stimați violatori, interlopi și traficanți de orice fel, vă rugăm, dați-ne o mână de ajutor în legătură cu cei ce împart dreptatea și faceți incursiuni pe domeniile lor personale, poate așa vor înțelege ce mult înseamnă să fii ‘balanță’! Fiți îngăduitori și violați-le doar fiicele, mamele și apropiatele, săvârșiți chiar și fapte de pedofilie dacă e nevoie, deoarece cei în cauză (judecătorii) sunt de acord cu astfel de îndeletniciri din moment ce dau sentințe gen ‘arest la domiciliu’, ori ‘suspendare’, ‘prescripție’, etc. Vă rugăm, fiți măcar odată unanimi cu noi ceilalți și ajutați-ne!”.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță competentă să judece cauza în fond. 

Un alt dosar, trimis în judecată săptămâna trecută

Parchetul General a anunțat săptămâna trecută trimiterea în judecată a unui alt inculpat, tot pentru instigare publică, în legătură cu un mesaj postat pe Facebook în august 2025.

„În cursul lunii august 2025, inculpatul a îndemnat publicul, pe platforma online Facebook, să săvârșească infracțiuni (de omor, de omor calificat și/sau de ultraj judiciar) împotriva magistraților români (judecători și procurori). Astfel, acesta a publicat pe platforma menționată, accesibilă publicului, de pe contul înregistrat cu numele său,  un comentariu scris (text) cu următorul conținut: „Ridicati în furci toti imputitii de magistrati!!!!! Macar sa folosim lemnul din padurile Romaniei pentru ceva constructiv! Si oentru a face dreptate!!!!!”, a transmis Parchetul General.