Bărbatul care a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare, prins de polițiști
Bărbatul care a evadat sâmbătă de la un punct de lucru din Satu Mare a fost prins, duminică, de oamenii legii, potrivit Poliției Satu Mare, citate de Mediafax.
Deținutul de 25 de ani executa pedeapsa în regim semi-deschis și a fugit sâmbătă de la un punct de lucru din Satu Mare.
„A fost depistat de către o echipă mixtă formată din polițiști din cadrul Poliției Satu Mare și Secția Beltiug, pe raza localității Madaras”, anunță oamenii legii.
Individul a fost capturat duminică, în jurul orei 17:30, în zona localităților Mădăras – Gelu, județul Satu Mare, de către o echipă mixtă formată din polițiști de penitenciare, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Poliției Locale.
„În momentul capturării, deţinutul nu a opus rezistenţă. (…) În legătură cu fapta săvârşită va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale”, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.