Barna, despre criza politică: Ştiţi filmele acelea în care urmăreşti până la sfârşit acţiunea, ca la final să descoperi că personajul pe care îl credeai pozitiv era exact cel negativ din spatele complotului?
Deputatul USR Dan Barna a declarat, miercuri, la emisiunea Talk News de la postul Profit TV, despre cele trei luni de criză politică declanşată după ieşirea USR de la guvernare, că imaginea este ca atunci când urmăreşti un film, iar la final să descoperi că personajul pe care îl credeai pozitiv era exact cel negativ din spatele complotului, scrie News.ro.
„Preşedintele Iohannis a dovedit, din păcate… ştiţi filmele acelea în care urmăreşti până la sfârşit acţiunea, ca la final să descoperi că personajul pe care îl credeai pozitiv era exact cel negativ din spatele complotului? Asta se întâmplă în acest moment în România”, a comentat Dan Barna perioada de criză politică.
El a arătat că „românii au văzut că preşedintele în care au avut foarte multă încredere, era un om care nu dorea decât să dea încă o şansă şi încă o şansă celor de la PSD”, şi a precizat că decizia coaliţiei cu PSD nu a fost deciza PNL cât a fost decizia preşedintelui de a aduce PSD-ul.
Întrebat dacă preşedintele a vrut să dea o lecţie celor de la USR, Dan Barna a spus: „Prefer să cred că este un plan decât să cred că este doar o răzbunare meschină pentru ca să dovedească ceva. Nu vom şti niciodată. La momentul ăsta, dacă toată această criză, aceste trei luni de aruncare în disperare a României se bazează doar pe ambiţia preşedintelui de a se răzbuna pe USR, însemnnă că am fost total neinspiraţi în alegerile pe care le-am făcut”, a spus el.