Skip to content

Radu Moldovan a demisionat de la șefia PSD Bistrița după 19 ani, în urma perchezițiilor DNA într-un dosar de corupție

Procurorii DNA au descins miercuri dimineață la domiciliul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și la sediul instituției, într-un dosar de amploare ce vizează „infracțiuni de corupție și spălare de bani”, potrivit unui comunicat al instituției și presei locale.

UPDATE ora 14:30: Radu Moldovan a demisionat din funcția de președinte al organizației PSD Bistrița-Năsăud „în urma situației apărute, pentru a evita orice neclarități sau efecte asupra activității organizației”, a anunțat Biroul de Presă PSD Bistrița-Năsăud.

El era șef al organizației din luna septembrie a anului 2007, potrivit site-ului Camerei Deputaților.

„Organizația județeană PSD Bistrița-Năsăud își exprimă susținerea față de Emil Radu Moldovan și apreciază implicarea, munca și proiectele transformate în fapte!”, a transmis sursa citată.

În ședința de urgență de astăzi a CPJ PSD Bistriţa-Năsăud s-a decis ca funcția de președinte interimar să fie preluată de Bogdan Gruia Ivan.


Sunt efectuate percheziții în 69 de locații situate în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București. Sunt vizate sediile a două instituții publice, domiciliile unor persoane fizice și sediile unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară percheziții și pe teritoriul statului francez.

Descinderile de la sediul Consiliului Județean și de la domiciliul lui Radu Moldovan vizează unul dintre cei mai influenți lideri social-democrați, cu o autoritate majoră asupra organizațiilor PSD din Transilvania, scriu G4Media.ro și Bistrițeanul.

Pe lângă casa și biroul liderului politic, procurorii au vizat și birourile companiei de construcții Frasinul, precum și sediul notarului Vaida Marsineta. Această firmă, alături de Dimex, se află în atenția procurorilor fiind abonată la mari contracte din bani publici, potrivit informațiilor obținute de G4Media. În prezent, Dimex este implicată în construcția centurii Clujului, în timp ce Frasinul lucrează la centura Comarnic.

Ancheta DNA vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și spălare de bani, comise în perioada 2022 – prezent. Acestea au avut loc în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Dosarul este instrumentat de DNA Cluj și vizează în principal infracțiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziții publice, luare și dare de mită. Aceasta este a treia acțiune majoră a serviciului teritorial Cluj în ultimele luni, după cazurile șefului Autorității Rutiere, Cristian Anton, și al fostei arhitecte-șefe din Baia Mare.

Patron apropiat de Moldovan, vizat de percheziții DNA

Traian Larionesi, patronul firmei Frasinul, este un milionar bistrițean considerat un apropiat al lui Radu Moldovan. Firma sa este una dintre principalele entități vizate de percheziții, fiind o afacere abonată la contracte mamut de infrastructură, precum construcția centurii Comarnic, proiect evaluat la 48 de milioane de euro, potrivit G4Media.

Larionesi nu este la prima problemă cu legea. Acesta este deja judecat într-un alt dosar instrumentat de DNA Cluj pentru o fraudă de aproape un milion de euro cu fonduri europene, legată de modernizarea unor drumuri forestiere.

În trecut, milionarul din Bistrița a mai fost în centrul unor scandaluri publice după ce s-a fotografiat cu animale ucise în safari și a fost menționat în dosare vizând protecția oferită de foști șefi din poliție pentru afacerile sale cu material lemnos.