Sari direct la conținut

Basescu a modificat intr-un an opt legi adoptate de Parlament

Cotidianul

Presedintele Romaniei a trimis spre reexaminare, pe parcursul lui 2007, 29 de legi care i-au venit la promulgare. 28 dintre acestea le-a retrimis personal, iar una a fost intoarsa de Nicolae Vacaroiu (initiativa ii apartinea tot lui Basescu – n.a.), in perioada in care a fost presedinte interimar al tarii. Practic, in 2007 s-a inregistrat recordul cererilor de reexaminare, in anii trecuti numarul legilor intoarse la Parlament fiind mult mai mic. Dintre cele 29 de cereri de reexaminare, 18 au trecut prin Parlament, iar celelalte se afla in proceduri. Senatorii si deputatii i-au dat dreptate sefului statului in cazul a opt legi si au respins obiectiile la celelalte zece.

Anul trecut, prima solicitare de reexaminare a venit de la Palatul Cotroceni pe 12 ianuarie. Seful statului a avut obiectii privind o lege care modifica unele reglementari in ceea ce priveste referendumul. Cererea presedintelui nu a avut succes, Parlamentul respingindu-i obiectiile. Pe 6 noiembrie 2007, seful statului a cerut reexaminare si pe o alta lege ce modifica Legea referendumului. La ora actuala, cererea de reexaminare se afla in proceduri parlamentare.

Acest caz al atacarii unor legi diferite, dar care modifica reglementari similare, nu este singular. Tot pe 6 noiembrie, Traian Basescu a cerut reexaminare pentru doua legi care au aprobat ordonante de urgenta in legatura cu euroalegerile. Ambele se afla in proceduri parlamentare, iar deputatul PSD Victor Ponta sustinea ieri ca „deja cererile de reexaminare sint caduce”, deoarece ordonantele nu mai au obiect de activitate.

Cea mai cunoscuta lege pentru care seful statului a cerut reexaminare este „legea berii”, care acorda unele facilitati unor mici producatori. Seful statului a cerut modificarea legii pentru ca – deloc intimplator – unii dintre parlamentarii care au initiat-o au interese in industria berii. Pentru sesiunea parlamentara care va incepe in luna februarie, „vedeta” legilor aflate in proceduri de reexaminare este cea care vizeaza unele modificari ale Codului de procedura penala.

Traian Basescu a trimis luni seara, spre reexaminare, Parlamentului Legea tineretului. Este prima cerere de acest gen pe 2008. Prin aceasta prima solicitare de reexaminare, presedintele Romaniei, Traian Basescu, contesta in fapt transferarea actualului sediu aflat in folosinta GDS catre Fundatia Nationala de Tineret. Legea a fost initiata de deputata ex-PRM, actualmente PSD, Olguta Vasilescu si a fost sustinuta/contrasemnata de alti 46 de senatori si deputati din toate partidele politice. In Camera Deputatilor – Camera decizionala -, legea a fost votata pe 11 decembrie 2007 in cvasiunanimitate, cu 201 voturi pentru, 7 abtineri si 2 voturi contra. Paradoxal, 5 dintre cele 7 voturi negative au venit din zona PSD, partid declarat adversar pe fata al GDS.

Nu este prima tentativa a sefului statului de a cere reexaminarea pe acest subiect. Pe 13 aprilie 2007, el a trimis o cerere de reexaminare a Legii privind respingerea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 105/2006 pentru modificarea Legii tineretului. Respingerea ordonantei echivala cu pierderea de catre GDS a sediului. Senatul a respins reexaminarea pe 4 iunie, iar in Camera Deputatilor, Bogdan Olteanu a reusit sa obtina retrimiterea textului la comisiile de specialitate, el mentionind ca PNL nu agreeaza ca GDS sa fie deposedat de sediu. Concret, in acest an, parlamentarii vor avea de reexaminat doua legi, avind in realitate acelasi subiect.

Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro