Basescu, acum! (de Traian Ungureanu)

De astazi traim intr-un regim nou, si anume intr-un bors romanesc semi-dictatorial. Nici robie, nici libertate. Nici violenta, nici pace. O anarhie molcoma, aparata de proceduri. Am ajuns aici prin votul care a transformat Zambaccian nr. 16 in primul buncar de patrimoniu. Insa victoria lui Adrian Nastase, prin interpusi parlamentari, nu e o izbinda de moment, ci un triumf indelung pregatit.

El vine din perversitate, principala trasatura de caracter a romanilor inaltati in functii publice. In 15 ani, ei au transformat dreptul, legea si institutiile democratice in paravan. Toata lumea stie ce s-a intimplat acolo: Adrian Nastase. Numele unei orgii, schema unei epoci, implinirea unui esec.

Nastase inseamna, pur si simplu, cruzimea perversa cu care tribul politic romanesc a hotarit ca istoria celorlalti trebuie sa stea pe loc. Timp in care ei au fost harnici si smecheri, ca un parazit de rasa. Mai intii au cucerit pozitiile. Apoi au atacat bugetul. Dupa care au deturnat fondurile si au rasucit legile, spre imunitatea etansa a tribului.

In cele din urma, au rasarit vilele, s-au strins milioanele si, la sfirsit, au aparut ifosele. Adrian Nastase e capul de serie, capodopera si Printul statului fanariot cu acte in regula.

Totul – istoria recenta a Romaniei, importul de institutii, cochetaria cu Europa, sistemul de partide, grevele si duhoarea pensionarilor fara bani de sapun – s-a petrecut cu un scop si numai unul: Nastase trebuia sa fie ce s-a visat din copilarie – un boier sclifosit, in halat de matase, printre odoarele talciocului stil de la domiciliu. Nastase a reusit. Romania a clacat.

Poftiti in Zambaccian nr. 16, poftiti in celelalte insule romanesti ale fericirii de casta si veti intelege de ce sintem saraci si prosti, condamnati la subdezvoltare si talentati la paguba, farseuri din principiu si tragici din nepasare. Romani.

Democratia e in pericol. Acum! Nu peste doua luni, cind vor intra sau nu in vigoare faimoasele scorneli securiste ale SRI. Democratia e bolnava acum, nu cind recomanda comentatori de presa, din buzunarul incapator pe care il impart cu alti chiriasi ai oligarhiei. Democratia pe care o apara alarma anti-Basescu e de mult recrutata pe post de furnizor de privilegii.

Presedintele Basescu a indraznit sa fie o exceptie. Atit a mai ramas, dupa ziua de ieri, si asta trebuie jucat. Cu orice risc. Dupa caderea regimului parlamentar, avem datoria sa procedam brutal si sa vorbim pe sleau. Destul cu joaca de-a lumea corecta, politicoasa si legala – domnilor parlamentari! In jungla, nu te joci de-a amicitia cu fiarele. Ruptura s-a produs.

Avem in fata doua solutii: ori viata pe mosia oligarhiei – cu ce mai pica de la chefuri si ce se mai da la televizor -, ori viata pe mina lui Basescu – cu increderea ca acest om nu e o gluma ci singura propunere realista a istoriei recente. Trebuie sa insist asupra presedintelui. Basescu nu e un revolutionar si nici un ideolog.

Basescu vrea sa schimbe ruta sistemului, cu o parte a echipajului la bord. Basescu stie ca, intr-un stat care trebuie recucerit pas cu pas, totul are un pret. De aici linistea in functie a unor Timofte, Fulga, Botos. E un joc periculos, dar, intr-o tara care a jefuit, pina la capat, toate variantele civile si onorabile, nu mai exista jocuri pasnice.

Sinuciderea parlamentara de ieri nu mai lasa loc de ipoteze. Cine intelege ca acest articol e prima treapta versificata a cultului lui Basescu, are tot timpul sa studieze Catalogul Colectiilor Nastase. Daca gresesc, gresesc. Dar stiu ca Romania e la un pas de o criza ireversibila.

In alte vremuri, aroganta si dispretul de care se fac vinovati angajatii parlamentari ai oligarhiei ar fi stirnit o rascoala sau un razboi taranesc. Nu mai avem atita taranime si nici atita nepasare de viata. Sintem slujbasi, avem copii si trebuie sa ne intoarcem, seara, teferi, acasa. Dar, pentru nimic in lume, nu trebuie sa adormim fara opinie sau pacaliti. Ne-am putea trezi robi. In propria casa. Fosta Casa a Republicii.