Sari direct la conținut

Băsescu, la B1TV: Dăncilă va face remaniere la buna înțelegere cu Iohannis. Lovitura de grație pentru Dragnea

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Facebook / Traian Basescu
Traian Basescu, Foto: Facebook / Traian Basescu

Traian Băsescu a declarat joi seară, la B1 TV,că nu are dubii în legătură cu loialitatea Vioricăi Dăncilă față de PSD, însă nu vrea să iasă compromisă din procesul remanierii. El a precizat că premierul ar putea face remanierea la buna înțelegere cu Klaus Iohannis, „ceea ce va fi o lovitură de grație pentru Dragnea”, potrivit Mediafax.

„Așa și este un soldat credincios. Nu am dubii de loialitatea doamnei Dăncilă față de PSD. În același timp ca și predecesorii săi, Grideanu și Tudose, nu vrea să iasă compromisă. Nu acum a apărut desprinderea de ideea de a fi soldat credincios al lui Dragnea, ci a apărut la declarația publică – nu dau nicio OUG până cănd nu mi-o dă ministrul Justiției, ea știind foarte bine că ministrul Justiției nu îi dă nicio OUG. Cred că în jurul ei s-a format o echipă care e o contrapondere la slugarnicii, Ștefănescu, Nicolicea, Iordache, în ideea unui numiri la CCR, alții prin altă parte. Dăncilă nu va face jocul trecerii prin Parlament a remanierii. Mi-a plăcut cum a motivat azi că nu e de dorit intrarea în conflict cu președintele care să împingă la contestație la CCR. Însă mai e un motiv. E foarte riscant că atunci când sunt audiați miniștri prin comisie se poate să spună dragă Dăncilă o să treci tu la Mediu, pentru ca altcineva să fie premier. Ar implica o mișcare mult mai largă, dar odată constituite comisiile de audiere, audiezi repede, iar programul îl are deja făcut Vâlcov și pune doar data și spune treci prin Parlament cu el dacă vrei”, a afirmat Traian Băsescu, joi seară la postul B1 TV.

Acesta a adăugat că dacă va face o remaniere, premierul va avea această acțiune la buna înțelegere cu Klaus Iohannis, lucru care va fi „o lovitură de grație” pentru liderul PSD Liviu Dragnea, în ceea ce privește autoritatea acestuia în partid.

„Doamna Dăncilă va face o remaniere la bună înțelgere cu președintele, dacă o va face, ceea ce va fi o lovitură de grație pentru Dragnea față de autoritatea pe care o mai poate avea în PSD. Dragnea e omul care a distrus pur și simplu guvernarea PSD-ului și a împins țara într-o direcție greșită. Din păcate Constituția nu merge mai departe, Constituția dă maxim 45 de zile pentru interimat, adică nimeni nu a putut gândi că o astfel de criză nu va fi rezolvată. Aici am puțin altă părere. Eu cred că până la urmă care insistă pe această direcție va găsi o înțelegere cu Iohannis. Doamna Dăncilă pare mult mai dispusă la principiul colaborării loiale instituțional. A afișat această dorință și cred că vor găsi o soluție. Îmi e greu să cred că președintele Iohannis nu va răspunde până la urmă loialității acestui principiu al doamnei Dăncilă. Ea se duce la Cotroceni cu vreo 5 miniștri. Domnule președinte am acești șase miniștri, pe care îi acceptați. Fără partid (se duce – n.r.)”, a explicat Băsescu.

Fostul președinte a mai spus că este vizibil că s-a schimbat raportul de autoritate între Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

„S-a ajuns în situația în care nu mai poate sta în joc. Dacă ați observat, mă uitam venea Dragnea cu doamna Dăncilă să intre la CEx pe hol. E presa s-a repezit la Dăncilă și Dragnea a rămas mai în spate și a intrat și el pe ușă. Deci presa simte când se schimbă raporturile de putere. Aici e vorba de un personaj al statului român care e premier, care e extrem de puternic, în raport cu președintele Camerei Deputaților, care chiar dacă e numărul trei în stat, frâiele bugetul, puterea, sunt la premier. Drept pentru care nu a agreat de la bun început soluția restructurării prin Parlament, având în vedere capcana, hai să facem comisiile, dacă sunt trei hai să schimbăm noi mai mulți și să facă o hărmălaie. Este o remaniere inutilă, nenecesară, declanșată neoportun”, a conchis Băsescu.

Viorica Dăncilă a declarat că a fost împotriva restructurării, în ciuda opiniilor mai multor colegi din PSD, subliniind că nu se va răzgândi pe perioada sărbătorilor. Premierul a mai spus că se aștepta ca președintele Iohannis să refuze primele propuneri de miniștri făcute de coaliția PSD-ALDE.

Întrebată dacă se va răzgândi în această privință în perioada sărbătorilor, premierul a spus: „Am văzut că se așteaptă de la mine să iau altă decizie, dar cred că voi merge pe același punct de vedere”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu este de acord cu remanierea și că i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să vină cu alte propuneri sau cu miniștri interimar, propunerile considerându-le nepotrivite. Ulterior, Klaus Iohannis a luat act miercuri de demisiile celor trei miniștri, Tudorel Toader, Rovana Plumb și Natalia Intotero și a semnat decretele prin care Ana Birchall, Eugen Teodorovici și Radu Oprea sunt desemnați miniștri interimari. Inițial, Viorica Dăncilă i-a propus pe Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu și Eugen Nicolicea să preia ministerele Fondurilor Europene, Românilor de Pretutindeni și Justiției.

De asemenea, președintele PSD Liviu Dragnea a spus că așteaptă ca premierul să decidă de sărbători dacă vrea să vină cu remanierea Guvvernului în Parlament, susținând că a dat asigurări premierului că majoritatea PSD-ALDE are și cu 30 de voturi în plus față de necesar.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro