Băsescu: Referendumul pe Justiție a fost degeaba / Am mers la vot ca să mergem / Nu ne putem restabili onoarea până nu vom face Unirea
- Redactia Hotnews
Traian Băsescu consideră că referendumul pentru Justiție ”a fost degeaba”, că intrebarea privind amnistia si grațierea încalcă Constituția, că românii au fost batjocuriți și că ”toți cei peste 6 milioane de oameni care au votat pentru trebuie să înteleagă și ei că trebuie să respecte Constituția”.
Mai mult, fostul președinte a susținut la Realitatea TV că cineva trebuie să plătească pentru modul în care a fost organizat referendumul.
Băsescu mai afirmă că nicio lege democratică nu-l poate scoate pe un om definitiv din viața țării și să îi ia toate drepturile, dacă a fost condamnat pentru corupție și și-a ispășit pedeapsa și a fost reabilitat.
Declarații Băsescu:
Adrian Năstase a făcut doua prostii majore când a fost premier:
- A făcut mandatul de președinte de 5 ani fiindcă spera că va fi el președinte
- A doua greșeală majoră a fost scoaterea din Constituție a articolului care permitea ca deciziile Curtii Constiutionale să fie înfrânte în Parlament cu doua treimi
Despre Unirea României cu Republica Moldova:
- Ar trebui să fie un obiectiv de țară în această campanie.
- Nu ne putem reface onoarea de țară fără Unire.
- Suntem singura țară care nu am înlăturat efectele pactului Ribbentrop-Molotov