BBC a primit reclamații de la telespectatori care se plâng că sunt prea multe știri despre Prințul Philip
BBC a transmis sâmbătă că a primit o serie de reclamații din partea telespectatorilor care s-au plâns de numărul mult prea mare al relatărilor jurnalistice legate de moartea prințului Philip și s-au declarat deranjați de faptul că programul obișnuit al canalului public de televiziune a fost anulat, scrie Reuters.
Vineri, BBC și-a întrerupt programul normal atât pe canalul de televiziune, cât și pe postul de radio la câteva minute după ce Palatul Buckingham a anunțat moartea prințului consort, înlocuind grila obișnuită cu materiale jurnalistice dedicate evenimentului.
„Primim reclamații legate de acoperirea mediatică excesivă a morții Alteței sale Regale, prințul Philip, duce de Edinburgh,” se arată într-un mesaj publicat pe site-ul instituției media.
Reuters notează că mai mulți britanici au acuzat, pe twitter, faptul că BBC difuzează ”propagandă în stil sovietic”, în timp ce alții au luat apărarea postului public argumentând că nu face altceva decât să mediatizeze un subiect major, iar atacurile nu se justifică.
Purtătorul de cuvânt al BBC a refuzat să comenteze.
Potrivit datelor citate de Reuters, BBC, ITV și Channel 4 ar fi înregistrat vineri o scădere a audienței după ce și-au schimbat grila de programe pentru a relata moartea prințului Philip.
Moartea sa, anunțată vineri după-amiază, a fost relatată pe larg și în presa scrisă, fiind principala știre de pe prima pagină a cotidianelor britanice.
”The Daily Mail” a publicat o ediție cu nu mai puțin de 144 de pagini, însoțită de o revistă de colecție titrând „A VERY dashing Duke” (Un duce foarte elegant), în timp ce ”The Sun” a titrat un mesaj de solidarizare cu Regina Elisabeta a II a -„We’re all weeping with you, Ma’am.” (Cu toții plângem alături de dumneavoastră, doamnă).