BBC se gândeşte să se instaleze la Bruxelles
BBC se gândeşte la Bruxelles pentru a deschide un centru în cadrul Uniunii Europene. Prim-ministrul Charles Michel a avut o discuţie pe această temă la Davos, unde are loc Forumul Economic Mondial, cu şeful canalului public britanic, potrivit Rador.
Dacă BBC doreşte să continue să emită în Uniunea Europeană după Brexit, canalul are nevoie de o licenţă şi, deci, trebuie să se stabilească în Uniunea Europeană. BBC studiază mai multe posibilităţi, printre care şi Belgia. Irlanda şi Olanda reprezintă alte opţiuni. Bruxelles, capitala UE, ar fi o alegere logică, se spune.
La Davos, Charles Michel a avut un prim contact pe această temă cu directorul general al BBC, Tony Hall. „Belgia este adesea pe lista scurtă a companiilor care doresc să se ancoreze în Uniunea Europeană după Brexit”, a subliniat prim-ministrul belgian.
Sute de companii vor să îşi mute sediile în Olanda pentru a menţine accesul la piaţa UE
Peste 250 de companii au iniţiat negocieri pentru transferarea sediilor din Marea Britanie în Olanda, din cauza Brexit, a anunţat miercuri seară Guvernul olandez, conform cotidianului britanic The Independent, citează Mediafax.
Unele companii multinaţionale au anunţat deja relocarea în Olanda, pentru a menţine accesul la piaţa Uniunii Europene după producerea Brexit. Printre firmele care şi-au mutat sediile în Olanda se numără Sony şi Panasonic.
Michiel Bakhuizen, purtătorul de cuvânt al Agenţiei guvernamentale olandeze pentru Investiţii Străine (NFIA), a confirmat că din ce în ce mai multe companii vor să se mute în Olanda. „Orice nouă decizie de relocare a unei firme, fie că este mare sau mică, este un succes”, a declarat oficialul olandez, citat de AFP